Exclusiv
Războiul dintre Zoea Rădulescu şi finul lui Gigi Becali pentru terenul de lângă Carrefour (documente)
Un nou scandal de retrocedare abuzivă a unor terenuri tulbură apele administraţiei şi justiţiei de la Constanţa. Este vorba de un teren, în valoare expertizată de 20.750.000 de euro, aflat pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea complexului comercial Tom-Carrefour, asupra căruia s-a instituit deja sechestru asigurător de către procurorii Curţii de Apel Constanţa.
Terenul din drumul Cogealacului
Povestea acestei retrocedări o are în prim plan pe Zoea Rădulescu, fiica născută în detenţie a eroului Gogu Puiu, cunoscutul luptător anticomunist, şi a Otiliei Balamace, din Mihail Kogălniceanu. Pe 15 martie 1991, Zoea Rădulescu a depus la Primăria din Mihail Kogălniceanu două cereri de retrocedare. Ea revendica un teren agricol de 10 hectare, moştenit pe linie paternă, şi un altul de 9 hectare, moştenit pe linie maternă. În total: 19 hectare. Într-un document anexat cererilor se dovedea că unul din autorii ei avusese terenul într-un capăt al comunei Kogălniceanu (Ferdinand), la limita cu drumul Cogealacului. Ambele suprafeţe se aflau în folosinţa legală a SC Ceres SA Mihail Kogălniceanu (succesoara unui IAS care cultiva vaste suprafeţe agricole la Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Lumina, Năvodari şi Constanţa). Din această cauză, Zoea a primit, în 1995, decizii prin care i se stabilea dreptul de a deveni acţionară la societatea menţionată. Ulterior, cadrul legal s-a schimbat şi astfel s-a ivit oportunitatea transformării acţiunilor în locaţiune asupra terenurilor, iar în cele din urmă în proprietate deplină, cu titlu emis de comisia judeţeană de fond funciar.
Din drumul Cogealacului în intravilanul Constanţei
Pe fondul acestei evoluţii, în anul 1998, s-au iniţiat procedurile de retrocedare a terenurilor către acţionarii Ceres transformaţi în locatori. Zoea Rădulescu devenise între timp persoană publică, membră de vază în conducerea centrală a PNŢCD, pe atunci principalul partid de guvernământ. Ea exercita o funcţie publică importantă în cadrul Ministerului de Interne, la Bucureşti. În plus, făcea parte din cercurile apropiate preşedintelui Emil Constantinescu. Nu ştim dacă aceste calităţi au contat în ce avea să se întâmple la Kogălniceanu. Cert este faptul că, pe 10 iulie 1999, Ceres SA a emis o adresă, oarecum bizară, prin care arăta că ar putea, de principiu, să-i întocmească Zoei Rădulescu documentele necesare emiterii titlurilor de proprietate pentru 10 hectare în sola A 510 extravilan arabil şi 9 hectare în sola A 498 extravilan arabil. Dar cele două sole nu se aflau în drumul Cogealacului. Se aflau în marginea Constanţei, pe malul lacului Siutghiol, peste drum de actualul Carrefour. Şi nu erau în extravilan agricol, ci chiar în intravilanul Municipiului Constanţa, fiind inventariate în această categorie prin HCLM nr. 31 din 01.04.1997. Nu ştim cine-i ceruse directorului de la Ceres să-şi spună părerea. Dar Ceres SA nu era autoritate de restituire a terenurilor, competenţa în această problemă fiind acordată comisiilor locale de fond funciar, abilitate prin lege să restituie terenurile din aria lor administrativă. Legal vorbind, Comisia din Kogălniceanu putea să retrocedeze doar terenurile din teritoriul administrativ al comunei Kogălniceanu, iar nu pe cele aflate, hăt, la 26 de kilometri distanţă, în trupul Constanţei.
Primarul din Kogălniceanu îşi dă acordul să retrocedeze terenurile din Constanţa
Pe 26 iulie 1999, alături de adresa bizară a directorului de la Ceres, avea să fie depusă la Comisia Locală din Kogălniceanu, sub numărul 2751, o schiţă de mână, parafată de OCAOTA – strămoşul actualului Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În desenul olograf apărea terenul aflat peste drum de actualul hypermarket Carrefour, solele A 501 şi A 498, cu menţiunea „teren situat pe teritoriul administrativ al Municipiului Constanţa.”.
Deîndată, cu numărul consecutiv 2752/26.07.1999, primarul din Kogălniceanu, Traian Dinu, a trimis un răspuns societăţii Ceres, în care îşi exprima acordul ca Zoea Rădulescu să fie pusă în posesia terenurilor menţionate în schiţă. Corespondenţa este mai mult decât bizară, căci societatea n-avea nicio competenţă legală să ceară astfel de acorduri, iar dacă le-ar fi primit, n-avea ce face cu ele; în vreme ce comisia nu trebuia să-şi exprime vreun acord către un terţ, de vreme ce ea şi nu terţul în cauză urma să dispună asupra retrocedării. Aceste scrisori aparent fără scop aveau să-şi dovedească, peste ani, un scop juridic pentru Zoia Rădulescu, de unde şi suspiciunea că au fost făcute ca să o ajute.
Coincidenţă bizară: două sole cu acelaşi număr, una la Constanţa, alta la Kogălniceanu
Pe 17 februarie 2000, acelaşi primar a întocmit două procese-verbale de punere în posesie a Zoei Rădulescu asupra unui teren de 8,5 hectare şi a altuia de 9,5 hectare, ambele situate pe „teritoriul cadastral al comunei Mihail Kogălniceanu”, ambele în sola A510. Actele nu erau cu totul abuzive, de vreme ce, printr-o coincidenţă bizară, exista o solă A510 şi la Kogălniceanu, în pântecul câmpului, la fel cum exista o solă A 510 şi la Constanţa, pe malul lacului. Şi se întâmplase aşa, deoarece directorul Ceres SA, Tiberiu Nemet, predase sole cu aceeaşi denumire şi Comisiei din Kogălniceanu, dar şi celei din Constanţa. Însă sola de la Kogălniceanu avea 128,90 hectare, în vreme ce omonima ei de la Constanţa avea doar 15,23 de hectare. Evident că cele 18 hectare atribuite Zoei Rădulescu nu se puteau înghesui în sola de 15 hectare de la Constanţa. Şi la fel de evident, trebuie că se aflau în sola cu număr identic de la Kogălniceanu, singura în care primarul acelei localităţi putea face retrocedări. Însă, ca o nouă întâmplare de zile mari, primarul a uitat să completeze în documente vecinătăţile terenurilor acordate. Şi aşa s-a întreţinut din plin o stare de confuzie.
Un prim proces fără finalitate
Prevalându-se de această omisiune, în anul 2001, Zoea Rădulescu a deschis un proces de fond funciar, pretinzând să i se individualizeze suprafeţele primite în conformitate cu adresa Ceres SA din 1999 şi schiţa pictată, cu ştampila OCAOTA, din acelaşi an. Despre valoarea (ne)constitutivă de drepturi a celor două plăsmuiri, nicio vorbă! Pe 3 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, către care se strămutase dosarul, a obligat Comisia Locală din Kogălniceanu să individualizeze amplasamentul, fără să-l stabilească ea însăşi pe calea expertizei care i-ar fi fost la îndemână. Însă în proces se reliefase coincidenţa bizară de denumire dintre sola de la Constanţa şi cea de la Kogălniceanu. Se numeau la fel, dar erau diferite, cu suprafeţe diferite şi amplasamente diferite, una în extravilan, cealaltă în intravilan, una la Kogălniceanu, cealaltă la Constanţa.
Adevăraţii proprietari ai terenului se judecă de 14 ani cu Primăria Constanţa. Malul de lac a ajuns la Gigi Alexa
Gheorghe Alexa
În timp ce la Ploieşti „rula” acest proces, Comisia Locală din Constanţa se preocupa să găsească persoane bune de împroprietărit în solele A 510 şi A 498 de pe malul lacului Siutghiol. Pe 7 februarie 2002, prin adresa 293, urmaşii Elenei Zossima-Wild – cea care deţinuse exact pe acel amplasament un conac boieresc în perioada interbelică – au notificat Primăria Constanţa să le restituie terenul. Deşi nu era niciun dubiu că acolo a fost conacul şi moşia Zossima, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a respins notificarea prin Dispoziţia 1168/09.04.2002. A spus Mazăre că terenurile erau extravilane, iar familia Zossima le ceruse în temeiul Legii 10/2001, care se referea la terenuri intravilane. După ce i-a învăţat legea pe moştenitorii reali, comisia de la Constanţa a întocmit dosare de retrocedare pentru şapte persoane. Unele erau deja decedate, însă în graba de a aranja situaţia nimeni nu s-a mai împiedicat de acest moft. La capătul procedurii, pe 16 mai 2002, Comisia Judeţeană Constanţa a emis titluri de proprietate. O zi mai târziu, terenurile au ajuns în proprietatea cunoscutului om de afaceri Gigi Alexa, finul şi mai cunoscutului Gigi Becali, care le-a cumpărat cu acte notariale. La cumpărare, terenurile care fuseseră acordate ca suprafeţe agricole extravilane s-au metamorfozat subit în terenuri agricole intravilane – ceea ce erau, de fapt, de la bun început. Trebuie să spunem că, potrivit legii, actele de dispoziţie asupra terenurilor pentru care erau înregistrate notificări de retrocedare sunt nule de drept. Ştiind acest lucru, familia Zossima a pornit un proces, în anul 2002, împotriva Primăriei Constanţa, a persoanelor puse ilegal în posesie şi a cumpărătorului de-a doua zi, Gigi Alexa. Justiţia independentă judecă şi-acum dosarul din 2002, chiar dacă acesta a primit un alt indicativ în 2005 şi un al treilea în 2008. În cei 14 ani, dosarul a făcut cinci drumuri pe ruta Tribunal, Curtea de Apel, Înalta Curte. În anul de graţie 2016, dosarul se află din nou la Curtea de Apel Constanţa, dar este suspendat pentru a se judeca o cauză conexă la Judecătorie. Primul urmaş al Elenei Zossima Wild, Faust Hangin, a decedat în primii ani ai procesului. Al doilea urmaş, a decedat de curând.
Judecătoarea Jianu eliberează terenurile pentru Zoea
Ne întoarcem pe firul poveştii în anul 2003, când Zoea Rădulescu a aflat că terenul pe care-l râvnea la Constanţa a fost retrocedat ajungând la Gigi Alexa (cinci loturi, din cele şapte). Femeia a deschis rapid un proces la Judecătoria Constanţa, cerând să se constate nulitatea absolută a respectivelor titluri de proprietate şi obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie cele 18 hectare pe care i s-ar fi reconstituit ei dreptul de proprietate. Chiar la debutul noului proces, Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu, obligată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a apucat să individualizeze cele două loturi atribuite Zoei Rădulescu în sola A 510. Şi le-a individualizat, completând vecinătăţile din Kogălniceanu. Apoi, în ianuarie 2006, Comisia Judeţeană a emis două titluri de proprietate pentru Zoea Rădulescu, în sola A510 din Kogălniceanu. Însă femeia a insistat în proces că terenurile primite de ea se află la Constanţa. Controversata judecătoare Corina Eugenia Jianu i-a dat, parţial, dreptate, pe 1 aprilie 2008.
Judecătoarea a golit terenul de la Constanţa, anulând titlurile de proprietate din 2002, în principal pe motivul că fuseseră acordate unor persoane decedate. Însă Jianu n-a putut să-i lase terenul fostei demnitare ţărăniste în deplină proprietate şi liberă posesie, neputând trece peste titlurile de proprietate emise pe numele acesteia, în 2006, pentru suprafeţele din Mihail Kogălniceanu. Desigur, aceleaşi titluri ar fi trebuit să o împiedice să judece pe fond procesul, căci ele atestau că Zoea Rădulescu nu avea calitate procesuală activă.
Şi tot Jianu îi dă terenurile din Constanţa
Înţelegând impedimentul, Zoea Rădulescu a deschis un al treilea proces, cerând anularea propriilor titluri de proprietate, din Kogălniceanu. Ca prin minune, dosarul cel nou a nimerit tot la completul Corinei Eugenia Jianu, care i-a admis cererea prin Sentinţa Civilă nr. 8566/01.04.2010 (dosar 5116/212/2010). Dar ce coincidenţă bizară: ambele hotărâri pronunţate de Jianu au fost date de ziua păcălelii, prima în 2008, a doua în 2010.
Comisia Locală din Constanţa, care a fost parte în acest ultim proces, a invocat că „autorii reclamantei au avut teren în localitatea Mihail Kogălniceanu şi nu în municipiul Constanţa, iar cererile de reconstituire au fost adresate comisiei locale M. Kogălniceanu, Comisia Locală Constanţa nefiind nicicând sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri de reconstituire, însă reclamanta, începând cu anul 2003, şi-a stabilit un alt amplasament pe care l-a revendicat pe cale judecătorească…”.
Argumentele nu prea au contat. Jianu avea o părere formată, şi anume că Zoea Rădulescu era îndreptăţită să primească amplasamentele din Constanţa, aşa cum ar fi reieşit din corespondenţa purtată de Comisia Locală M. Kogălniceanu cu directorul Ceres SA, din anul 1999. Faptul că acea corespondenţă conţinea prevederi contrare legii nu a fost luat în discuţie.
20.750.000 de euro
Ori, aşa cum am arătat mai sus, întreaga corespondenţă era ilegală, pentru simplul fapt că, dincolo de părerile directorului de la Ceres sau de acordurile primarului din Kogălniceanu, legea spune că cererile de retrocedare se depun la Primăriile localităţilor în raza cărora se află terenul. Terenul de la Carrefour nu a fost niciodată pe raza comunei Kogălniceanu, care nici nu se învecinează cu Municipiul Constanţa, între cele două existând alte două localităţi interpuse, Lumina, respectiv Ovidiu. Pe de altă parte, terenul de la Carrefour era inventariat în intravilanul Municipiului Constanţa, încă din 1997, aşa cum am arătat mai sus, astfel că acea corespondenţă plăsmuită doi ani mai târziu nu avea cum să anuleze situaţia de fapt. Interesată exclusiv să o îmbogăţească pe Zoia Rădulescu, judecătoarea Jianu nu a făcut minima diligenţă să numească un expert judiciar care să lămurească până unde se întindea aria celor două localităţi. În schimb, a creditat o expertiză extrajudiciară, produsă de Zoia Rădulescu, în baza obiectivelor stabilite de aceasta. Referitor la îmbogăţire, trebuie să spunem că o altă expertiză, de data aceasta judiciară, dispusă într-un alt dosar de judecată, stabilea că cele 19 hectare de la Carrefour valorează 20.750.000 de euro.
Sub sechestru
Recent, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a anunţat că a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra terenului de la Carrefour. Cel mai probabil, ancheta penală va scoate în evidenţă manopera fostei judecătoare Corina Eugenia Jianu. Spunem „fostă”, deoarece Corina Eugenia Jianu a fost suspendată, în 2014, din magistratură, fiind trimisă în judecată pentru luare de mită, alături de fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Procurorii DNA au demonstrat că mai multe persoane, în conivenţă cu fostul primar Matei, au depus cereri multiple de judecată, pentru restituirea unor terenuri pe malul mării, în zona Mamaia-Nord, la care nu erau îndreptăţite. Ulterior, justiţiabilii renunţau la o parte din cererile identice, alegând astfel să se judece la completul Corinei Eugenia Jianu, care le admitea acţiunile, nu pe baza probelor, care nici nu existau, ci pe baza unor argumentaţii aiuritoare.
Prestaţia judecătoarei Jianu în dosarul retrocedării carierei Sibioara
Corina Eugenia Jianu s-a mai evidenţiat şi în litigiul, foarte cunoscut opiniei publice, de retrocedare a carierei de la Sibioara. În acel dosar, fosta judecătoare a admis calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare pentru două cliente ale cunoscutului avocat Ionel Haşotti (una din ele, respectiv Elena Mitrofan, având domiciliul în localitatea Mihail Kogălniceanu şi fiind, potrivit surselor noastre, o cunoştinţă a Zoei Rădulescu). Septuagenarele revendicau moştenirea unui autor decedat în anul 1942, pe numele său Nicolae Tudorancea. În cererea introductivă de la instanţă, se arăta că autorul decedat în 1942 ar fi plătit taxe şi impozite pentru terenul ce făcea obiectul litigiului, până în anul 1951. Judecătoarei Jianu nu i s-a părut nimic suspect şi a certificat că mortul din 42 a fost deposedat de regimul comunist instaurat pe 6 martie 1945. De asemenea, a certificat calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare a clientelor lui Haşotti.
În momentul de faţă, Prefectul Judeţului Constanţa a deschis o acţiune la Judecătoria Constanţa, cerând constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pentru „moştenitori” în inima carierei de la Sibioara. Instituţia susţine că, prin artificiul făcut de Jianu, s-a retrocedat de mai multe ori moştenirea de la Sibioara. În realitate, autorii dreptului de proprietate erau urmaşii lui Nicolae Tudorancea, cei care vieţuiau la momentul confiscării terenurilor de către regimul comunist. Însă drepturile acestor urmaşi au fost integral retrocedate, în anii 90. Considerând că persoana decedată în 1942 ar fi autor, Jianu a deschis drumul retrocedării multiple. Fosta judecătoare nu a cerut Comisiei Judeţene să-i comunice o situaţie a titlurilor de proprietate emise pentru autorul în discuţie. Dacă ar fi procedat aşa, ar fi aflat că autorităţile au mai retrocedat 8 hectare de teren Lucreţiei Păsculescu, pentru autorul Nicolae Tudorancea. La fel, ar fi aflat că autorităţile au predat alte cinci hectare de teren urmaşilor Paraschivei Cangea, în baza documentelor care atestau că aceasta a primit de la tatăl ei, Nicolae Tudorancea, suprafaţa în cauză, în anul 1938. Să mai spunem că retrocedarea de la Sibioara este un caz unic în istoria justiţiei din România. Terenul în cauză făcea parte dintr-o exploataţie minieră activă, motiv pentru care era exceptat prin lege de la retrocedare. Cariera aparţinea companiei Somaco Construct SRL, ale cărei părţi sociale au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de omul de afaceri Grigore Comănescu, cu trei ani înainte de hotărârea de retrocedare. Somaco nu a fost parte în cadrul procesului.
