Conecteaza-te cu noi

Actual

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Au aplicat sancțiuni de peste 103.000 lei

Published

on

În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

La acțiune au participat peste 130 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, ordine publică și investigații criminale, cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor locali constănțeni.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 900 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 600 de autovehicule. De asemenea, aproximativ 250 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 103.000 de lei, dintre care 107 la O.U.G. 195/2002 și 99 la Legea 61/1991.

Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 5 permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare. În plus, au fost reținute 6 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 39 de ani, care consuma băuturi alcoolice în spațiul public. În urma controlului corporal sumar efectuat, asupra acestuia a fost identificat un pistol de tip airsoft cu bile din plastic.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 295/2004, cu amendă în valoare de 2000 de lei, precum și cu amendă în valoare de 100 de lei, potrivit Legii 61/1991.

De asemenea, pistolul a fost ridicat, în vederea confiscării.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions