În noaptea de 21 spre 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o razie pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise. Razia s-a desfășurat în municipiul Constanța și în comunele Agigea și Cumpăna.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 700 de persoane, au fost verificate 420 de vehicule și 133 de locații publice. Au fost testați cu aparatul etilotest 170 de conducători auto și 20 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei. Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 12 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză și nerespectarea culorii semaforului. De asemenea, au fost oprite din a circula 11 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și au fost retrase patru seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 20 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 45 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Soveja fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În toate cazurile, cercetările sunt continuate de polițiști. De asemenea, în cadrul activităților desfășurate a fost depistată o persoană dată în urmărire. La razie au participat și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta