Conecteaza-te cu noi

Actual

Razie în municipiul Constanța. Polițiștii au reținut 11 permise de conducere

Published

on

La data de 8 spre 9 aprilie a.c.,  polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a  principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

”Cu această ocazie, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane, au fost verificate peste 250 de vehicule și 90 de locații publice.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 323 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei, dintre care peste 201 la O.U.G. 195/2002,  111 la Legea 61/1991, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării 11 permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

De asemenea, au fost constatate în flagrant mai multe infracțiuni.

Exemple:

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat, pe strada Interioară, un bărbat, de 27 de ani, și o femeie, de 28 de ani, care întrețineau relații sexuale, în schimbul unei sume de bani, într-o autoutilitară.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat, pe aleea Topolog, un bărbat, de 23 de ani, care nu a respectat măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă de instanța de judecată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat, pe strada Baba Novac, un bărbat, de 34 de ani, și o femeie, de 24 de ani, care întrețineau relații sexuale în schimbul unei sume de bani, într-un autoturism.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe strada Dezrobirii, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 23.25, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 222, în comuna Târgușor, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

La data  de 8 aprilie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, care a condus un autoturism, pe strada Interioară, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions