Astăzi, 13 martie, polițiștii Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Siguranță Rutieră, Serviciului Siguranță Transporturi, Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, au desfășurat o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
Razia a avut loc în Portul Constanța.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate 250 de persoane, au fost controlate 157 de vehicule și au fost verificați 26 de agenți de pază.
Pentru a preveni accidentele rutiere, 58 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 21.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere pentru nerespectarea prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, în urma descărcării și analizării datelor din aparatul tahograf montat la bordul unei autoutilitare s-a constatat că timpul de odihnă ar fi fost diminuat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat activități de control la o societate comercială, pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003.
În urma neregulilor constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei.
”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și ai Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat verificări la 2 societăți comerciale, cu privire la modul de stocare și depozitare a îngrășămintelor chimice.
La razie au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Ordine și Siguranță Publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.