Răzvan Filipescu, candidatul PRO România pentru Senatul României, spune că redeschiderea școlilor trebuie să fie o prioritate națională, iar copiii readuși în unitățile de învățământ. El spune că, potrivit studiilor, lipsa fizică a copiilor din școli le afectează dezvoltarea cognitivă.
„Nu trebuie să se stingă energia copiilor în fața unei tablete, ci trebuie să facem ca școlile să redevină acele centre și zone de socializare. Tocmai de aceea credem că este oportună redeschiderea școlilor, dar în condiții de siguranță cu testarea periodică și gratuită. Redeschiderea școlilor trebuie să fie o prioritate națională. Școala îi învață pe copii nu numai carte, ci și cum să socializeze, să se integreze în comunitate și să interacționeze unii cu alții.“, a spus candidatul PRO România.
Răzvan Filipescu spune că predarea online este oarecum și discriminatorie, în condițiile în care mulți copii nu au acces la tablete și internet.
„Sistemul de predare online începe să devină o problemă nu numai pentru dezvoltarea copiilor noștri, dar și pentru părinți, care întâmpină greutăți cu alocare timpului necesar monitorizării copiilor. Sunt copii care au trac în fața camerelor de luat vederi; copiii nu beneficiază de aceeași atenție din partea profesorilor, nu pot fi monitorizați la fel de eficient. Spre exemplu, copiii din clasa I, care au nevoie de atenție sporită, mai ales la partea de caligrafiere, nu pot fi monitorizați în sistem online. Tocmai de aceea, noi cei de la PRO România milităm pentru redeschiderea școlilor în codiții de siguranță. Considerăm că este absolut necesar testarea gratuită a tuturor profesorilor. De asemenea, considerăm că este absolut necesar redeschiderea cabinetelor medicale din școli. La fel de important este extinderea programului Masă Caldă pentru elevi, pentru că inclusiv în județul Constanța avem localități unde abandonul școlar este foarte mare, despre care nimeni nu vorbește, cu rată de promovabilitate zero, cum a fost și anul acesta. Repet, redeschiderea școlilor trebuie să fie o prioritate națională“, a declarat Răzvan Filipescu.
Candidatul PRO România pentru Senat este în prezent consilier județean și a absolvit Universitatea Ovidius Constanța, Facultatea de Științe Economice, secția Tranzacții Internaționale, o facultate la care s-a întors să și predea. În același timp este și fermier, un om care a investit și muncește în județul Constanța.
Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro
Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța
CUI mandatar financiar coordonator: 11200008
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta