Primăria Constanța anunță că s-au făcut pași importanți pentru reabilitarea rețelelor termice din municipiu.
„În data de 28.10.2024 s-a semnat contractul de finanțare nr.116/28.10.2024 pentru etapa a II-a a proiectului ”REABILITAREA REȚELELOR TERMICE PRIMARE/TRANSPORT A ENERGIEI TERMICE DIN MUNICIPIUL CONSTANȚA – ETAPA 2”.
Valoarea totală a acestei etape a proiectului este de 24.060.373,98 lei cu TVA, din care cofinanțare asigurată de beneficiar 408.008,38 lei.
De asemenea, în data de 31.10.2024 s-a semnat contractul de finanțare nr.117/31.10.2024 pentru etapa a II-a a proiectului ”REABILITAREA REȚELELOR DE TERMOFICARE DIN MUNICIPIUL CONSTANȚA ETAPA III”.
Valoarea totală a acestei etape a proiectului este de 11.314.783,27 lei cu TVA, din care cofinanțare asigurată de beneficiar 191.933,74 lei.
Schimbarea întregii rețele de transport și distribuție a agentului termic a orașului cu circuitele primar și secundar înseamnă, în primul rând, eliminarea pierderilor, creșterea gradului de confort în locuințe și un preț mai mic pe care îl vor plăti constănțenii. Reprezintă, totodată, cea mai importantă investiție din ultimele decenii de pe urma căreia vor beneficia constănțenii mulți ani de acum înainte.“, informează Primăria Constanța.