Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Reacția PNL la scrisoarea lui Ovidiu Cupșa nu s-a lăsat așteptată!

Published

on

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, Gheorghe Dragomir, transmite un mesaj de unitate, stabilitate și responsabilitate tuturor membrilor și simpatizanților PNL. „Îi asigur pe toți membrii, simpatizanții și votanții Partidului Național Liberal că Filiala PNL Constanța este una deplin stabilă și unită. Toți cei care constituie conducerea județeană a PNL și structurile de partid interne la nivelul județului Constanța formează o singură echipă. Mă gândesc aici la cei trei parlamentari ai PNL Constanța, la consilierii județeni – cu excepția unuia care în prezent reprezintă o mică <<pată>> de culoare – și primarii liberali, la care se adaugă toți ceilalți colegi de bună credință, care s-au evidențiat de-a lungul timpului prin  efortul depus în toate alegerile și evenimentele politice”, declară președintele PNL Constanța. Gheorghe Dragomir afirmă că, în ciuda speculațiilor și vorbelor aruncate în spațiul public de unele persoane, „nimeni nu respinge candidatura cuiva sau competiția în PNL Constanța, ba din contră acestea sunt încurajate. Reamintesc că reforma în Partidul Național Liberal a început de ceva vreme, continuă și este încurajată de mine și echipa liberală constănțeană. Acest lucru s-a văzut la alegerile locale și parlamentare, atunci când au venit alături de echipa liberală oameni noi, de valoare, cu sau fără  experiență politică. Aceștia au format un mix care, la alegerile locale, a adus un succes important Filialei PNL Constanța. Mai mult, ușile partidului au fost și rămân deschise oricărei persoane care dorește să se alăture Partidului Național Liberal. În acest moment, există o preocupare maximă pentru consolidarea Partidului Național Liberal și reformarea clasei politice actuale, în special în rândurile PNL, prin cooptarea de oameni de valoare în conducerea partidului atât la nivel național, cât și județean”. Potrivit declarațiilor președintelui PNL Constanța, scorul înregistrat la alegerile parlamentare din decembrie 2016 a reprezentat un eșec al Partidului Național Liberal la nivel național. „Așa cum am mai spus în nenumărate rânduri, echipa PNL Constanța și-a făcut datoria implicându-se exemplar în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Din păcate, votul politic își pune amprenta mult mai evident în alegerile parlamentare, europarlamentare, prezidențiale, drept pentru care nu am putut influența foarte mult evoluția scorului la fel ca la alegerile locale. Contrar celor spuse de unii dintre membrii PNL Constanța, filiala a obținut la alegerile locale cel mai bun scor înregistrat în scrutinele electorale de după 1989  și nu înțeleg atitudinea unora, autori ai unor eșecuri anterioare”, consideră liderul liberal. Acesta amintește faptul că amânarea unei întâlniri oficiale cu membrii PNL Constanța a fost cauzată de o întârziere în fixarea, la nivel național, a unui calendar pentru alegerile interne, programul urmând să fie finalizat la sfârșitul acestei săptămâni. Pe de altă parte, Gheorghe Dragomir susține că nu va intra în polemică cu niciunul dintre cei care au ales să-și facă în public campanie pentru alegerile interne, de multe ori uzitând de proceduri neelegante față de ceilalți colegi. „Pe toți aceștia îi invit la decență și îi rog să aibă grijă la declarații, pentru că de multe ori se află la limita statutului PNL, lucru deloc sănătos pentru o viitoare competiție. De asemenea, îi invit să dea curs dezbaterilor interne și să încerce să limiteze ieșirile în spațiul public, acolo unde ar trebui să își promoveze proiectele cu care vin în beneficiul cetățenilor. Oamenii așteaptă de la noi, liberalii, proiecte, idei, soluții concrete pentru o viață mai bună. Românii nu își mai doresc circ, războaie inutile sau certuri fără limite, indiferent dacă ele sunt între proprii colegi sau cu adversarii politici. Am speranța că PNL Constanța își va alege cei mai buni oameni care să o reprezinte în viitori ani și la următoarele confruntări electorale”, conchide președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions