Mai puțini bani pentru ministere și Administrația Prezidențială. Asta cuprinde rectificarea bugetară anunțată de reprezentanții Ministerului Finanțelor. La capitulul “Cei mai mari pierzători ai rectificării bugetare”, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, regăsim Ministerul Cercetării, minus 122 milioane – cea mai mare scădere -, Serviciul Român de Informaţii (SRI), care a primit mai puţin cu 113 milioane lei, şi Ministerul Energiei, buget redus cu 47,7 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Administraţia Prezidenţială are un buget tăiat cu 11,1 milioane lei.
Ministerul Finanţelor a anunţat că a fost nevoit să reducă unele bugete alocate cheltuielilor, la prima rectificare bugetară din acest an, pentru a asigura majorarea bugetelor alocate suplimentar.
”Pentru asigurarea acestor sume, pe lângă majorarea veniturilor şi având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar, a fost necesară şi reducerea cheltuielilor cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, în principal prin anularea sumelor reţinute conform art.21 din Legea finanţelor publice nr.500/2002, în proporţie de 10% din bugetul aprobat, sume care potrivit legii nu puteau fi angajate de instituţii în primul semestrul al anului, precum şi reducerea unor economii rezultate din analiza plăţilor efectuate pe primele şase luni ale anului comparativ cu cele programate de instituţii pentru aceeaşi perioadă”, se arată în comunicat.
Revenind la cifre, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a avut bugetul tăiat cu 44,2 milioane de lei, Ministerul Afacerilor Externe cu 35,1 milioane lei, iar Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) cu 22,7 milioane lei.
Alte reduceri au fost operate în carul Ministerului Turismului (- 17,3 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei).
Executivul a decis reducerea bugetului alocat Administraţiei Prezidenţiale cu 11,1 milioane lei.
Sancționarea instituțiilor nesubordonate și sabotaj bugetar
Preşedinţia a anunţat marţi că rectificarea bugetară anunţată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar.
”La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii”, a anunţat Ministerul Finanţelor.
Reprezentanții Ministerului Finanţelor au anunţat că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta