Consilierii locali municipali din Constanța sunt chemați, la sfârșitul săptămânii acesteia, să voteze o rectificare bugetară propusă de primarul Decebal Făgădău. La un prim studiu, realizăm bătaia de joc pe care administrația Făgădău o aplică, din nou, constănțenilor. Edilul propune aleșilor locali, ca o necesitate, suplimentarea bugetului aferent proiectului “Reparații capitale și modernizarea pasajului Cumpenei”.
“Pe parcursul execuției lucrărilor, au apărut o serie de probleme de ordin tehnic, care au condus la revizuirea atât a Expertizei tehnice întocmite inițial, cât și a proiectului tehnic, rezultând o serie de lucrări suplimentare care nu au fost prevăzute în proiectul inițial, dar sunt strict necesare pentru îndeplinirea contractului. În acest sens, pentru valoarea lucrărilor suplimentare și a taxelor către Casa Constructorului și I.S.C., este necesară suplimentarea alocației bugetare a obiectivului de investiții cu suma de 1.300 mii lei (…), prin transfer de la Sala Sport Polivalentă 5.000 locuri”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, document pe care primarul Decebal Făgădău și-a pus semnătura.
Ce înseamnă asta?! Că locuitorii municipiului Constanța vor aștepta mult și bine până la finalizarea mult promisei săli polivalente, din moment ce banii din bugetul pentru acest proiect se scurg în conturi Mobitom, pentru modernizarea, care nu se mai termină, a pasajului Cumpenei.
Podul reparațiilor fără sfârșit
“Podul de la Butelii” a intrat în reparații capitale și modernizare în aprilie 2017. Contractul de execuție a fost câștigat prin licitație publică de asocierea Mobitom SA – Sielbol SRL, la prețul de 5.912.383 de lei plus TVA. Termenul inițial de realizare a lucrărilor a fost de un an calendaristic.
La sfârșitul lunii noiembrie 2017, Decebal Făgădău anunța că lucrările vor fi finalizate până la… 1 iulie 2018, urmând ca după terminarea sezonului estival să rămână de făcut doar partea estetică, respectiv marcajele și montarea parapeților.
În luna ianuarie 2018, Primăria Constanța a publicat în SEAP un anunț privind încheierea unui act adițional la contractul de execuție lucrări aferente obiectivului de investiții “Reparații capitale și modenizarea pasajului Cumpenei’. În acest fel, la contractul inițial au fost adăugate lucrări suplimentare, în valoare de 1.162.178,25 de lei. Procedura aplicată a fost aceea de negociere fără anunț de participare, justificată printr-o situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă” (Directiva 2014/24/UE – n.r.).
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta