Exclusiv
Recursul la recurs al lui Ionel Haşotti a ajuns pe mâna DNA
În cele două săptămâni care s-au scurs de la publicarea ultimului episod din Serialul Sibioara, am încercat să obţinem accesul la o serie de documente. Mai exact, la cele care au stat la baza admiterii, la Curtea de Apel Constanţa, a recursului declarat împotriva hotărârii IREVOCABILE 1127/30.09.2011 a Tribunalului Constanţa. Hotărârea irevocabilă a Tribunalului, pronunţată de eminentul judecător Vasile Cosac-Cărbune, constata dreptul de proprietate şi de folosinţă al companiei Somaco Construct SRL Constanţa asupra carierei de piatră de la Sibioara, retrocedată în 2008 unor pensionare reprezentate de Ionel Haşotti, care au minţit că terenul ar fi liber de sarcini. Aşa cum era firesc, am încercat să vedem toate piesele din mascarada judiciară de la Curtea de Apel. După două săptămâni de cereri şi reveniri, am aflat că dosarul nu se mai află în custodia instanţelor de judecată, fiind ridicat de către DNA Constanţa, pe 16 noiembrie 2015. Din acest motiv, studierea dosarului devine competenţa exclusivă a procurorilor anticorupţie, cei care vor găsi prilejul să-i întrebe pe actorii acestui abuz de zile mari, cu ce drept şi după ce cod de procedură, din care ţară, au admis un recurs împotriva unei hotărârii irevocabile. Căci, după legile româneşti, nu se putea!
Hotărârea irevocabilă repara o nedreptate flagrantă
Grigore Comănescu
Totuşi, o serie de documente care ne-au fost puse la dispoziţie de Somaco Construct SRL Constanţa ne permit să creionăm o parte din evoluţia acestei situaţii scandaloase. Compania minieră a luat cunoştinţă de hotărârea irevocabilă a Tribunalului Constanţa pe 1 noiembrie 2011. Aceasta venea la capătul unui proces început în 2009, atunci când Somaco aflase că o porţiune din cariera de la Sibioara, pe care o deţinea legal cu contract de vânzare-cumpărare şi contract de asociere în participaţiune, fusese retrocedată clientelor lui Haşotti… ca teren arabil. Avocatul declarase în procesul de retrocedare din 2006-2008 că nu ar exista nicio dovadă că terenul solicitat spre retrocedare este afectat unei explotaţii miniere, iar Ion Roman, primarul de atunci al comunei Lumina şi totodată subordonatul politic al lui Puiu Haşotti, a omis să arate dovezile, care, desigur, existau din belşug. În consecinţă, inducând astfel instanţa în eroare, au reuşit să obţină retrocedarea unui porţiuni din cariera de piatră exceptată prin lege de la retrocedare (art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate). Singura posibilitate legală pentru compania Somaco Construct SRL, care nu a fost citată în procesul de retrocedare, a fost aceea de a cere justiţiei, în 2009, să constate dreptul său legal de proprietare, respectiv de folosinţă, asupra unor porţiuni din suprafaţa stabilită, în 2008, pentru retrocedare. Toate documentele, precum şi expertiza tehnică judiciară efectuată în acest nou proces dădeau dreptate firmei Somaco. În consecinţă, Judecătoria Constanţa şi apoi Tribunalul Constanţa i-au dat câştig de cauză. Pe ultima hotărâre, fiind dată în recurs, scria mare: IREVOCABILĂ.
La luptă, pe calea contestaţiei în anulare
După cum arătam, hotărârea irevocabilă a fost comunicată părţilor pe 1 noiembrie 2011. Luând act de ea, pensionarele reprezentate convenţional de Ionel Haşotti, au realizat că nu mai au la dispoziţie nicio cale ordinară de atac. Şi atunci, au apelat la calea extraordinară a contestaţiei în anulare, în forma specială, referindu-se la „erori materiale”. Ce fel de erori pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare ne spune practica judiciară: „Prin «eroare materială», ca temei al unei contestaţii în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă, se înţelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Drept urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, contestaţia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs…” (Curtea de Apel Cluj, Sectia Ia civilă, decizia civilă nr. 91/R din 14 ianuarie 2013).
O acţiune fără şansă
Pentru a critica hotărârea irevocabilă a Tribunalului, Ionel Haşotti găsise două erori materiale. Prima se referea la faptul că instanţa ar fi constatat suprapuneri de terenuri, deşi – spunea Haşotti – din expertiză rezulta exact contrariul. După cu se vede cu ochiul liber, eroarea se referea la aşa-zisa înţelegere greşită a expertizei, fiind aşadar o eventuală greşeală de apreciere a probelor, care, în sensul citatului anterior, nu poate fi motiv de contestaţie în anulare. A doua eroare ar fi constat în faptul că instanţa a reţinut o suprapunere de aproximativ 5 hectare, deşi Somaco Construct SRL ar fi reclamat o suprapunere de aproximativ 3 hectare. Dar instanţa reţinuse ce măsurase expertul în baza coordonatelor cadastrale de la OCPI. Aşadar, şi această critică trimitea la o greşeală de apreciere a probei expertizei. Ca să câştige Haşotti, instanţa învestită să soluţioneze contestaţia în anulare ar fi trebuit să reaprecieze proba expertizei, ceea ce era interzis de lege. Deşi pornea cu şanse nule din capul locului, avocatul a depus acţiunea pe calea contestaţiei în anulare la începutul lunii noiembrie 2011.
Cum a fost mătrăşită contestaţia în anulare de pe portalul instanţelor
Pe 4 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa emitea deja o primă citaţie pe adresa Somaco Construct. În toate situaţiile obişnuite, punerea unei cauze pe rol durează cel puţin câteva săptămâni. Dar la Haşotti, totul s-a făcut de pe o zi pe alta. Şi nu s-a făcut oricum, ci printr-o siluire perversă a doctrinei juridice. În acest sens, trebuie să subliniem că citaţia emisă în Dosarul 14029/118/2011 stabilea un prim termen de judecată pe 6 decembrie 2011, atenţie, „pentru Contestaţie în anulare – Recurs – fond funciar”. Era un compot procesual, care amesteca şi contopea calea ordinară cu cea extraordinară de atac, deşi cele două sunt ca uleiul cu apa şi nu se pot amesteca nicicând, întrucât contestaţia în anulare poate fi iniţiată doar împotriva unei hotărâri irevocabile, iar recursul nu poate fi iniţiat niciodată împotriva unei hotărâri irevocabile. Mai mult, deşi doctrina juridică stabileşte că iniţiatorul contestaţiei în anulare se numeşte „contestator”, în citaţia de pomină pensionarele în numele cărora pleda Haşotti au fost numite „recurente-pârâte”. Intenţia celor care au violat, cu această citaţie abracadabrantă, doctrina juridică era străvezie: să provoace un recurs la recurs. Totuşi, rămânea în discuţie o mare problemă: recursul – chiar şi în această variantă împotriva naturii, de recurs la recurs – nu putea fi judecat la Tribunal, ci la Curtea de Apel. Şi atunci, aşa a lucrat pronia divină sau o mână ticăloasă, că, dintr-o dată, de pe portalul instanţelor de judecată a dispărut cu totul fişa Dosarului 14029/118/2011.
Şi tot dintr-o dată a dispărut şi fişa procesului judecat la Tribunalul Constanţa, acela în care eminentul judecător Vasile Cosac-Cărbune pronunţase hotărârea irevocabilă constitutivă de drepturi pentru Somaco Construct. Aşadar, de pe Portal dispăruseră cele două fişe care atestau că hotărârea de la Tribunal era irevocabilă şi, deci, nu mai putea fi atacată cu recurs.
Când a citit Haşotti hotărârea irevocabilă: în prima zi din noiembrie sau de revelion?
După ce sintagma „Irevocabilă” a fost îngropată, Ionel Haşotti s-a apucat de scris. Şi a aşternut, pe cinci pagini, o nouă acţiune, cu titlul de recurs, adresată Curţii de Apel Constanţa. În preambul, arăta că a luat cunoştinţă despre decizia recurată pe 31 decembrie 2011, deşi în contestaţia în anulare, aceea de-i dispăruse fişa sintetică de pe portalul instanţelor, spusese că i se comunicase pe 1 noiembrie 2011. Recursul trebuia declarat în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar acesta urmând să fie respins ca tardiv introdus. Întrucât dosarul procesului a fost ridicat de DNA Constanţa, nu putem şti, cu exactitate, când a citit avocatul hotărârea irevocabilă, în prima zi din noiembrie sau în ultima zi din an, atunci când noi, cei neimplicaţi în actul de justiţie, serbam revelionul. Pe portalul oficial, acela de pe care se evaporaseră fişa hotărârii irevocabile şi fişa contestaţiei în anulare, recursul este înregistrat pe 15 noiembrie 2011. Date fiind contradicţiile şi evaporările, doar DNA-ul mai poate face lumină.
ICCJ declarase inadmisibil recursul la recurs
Miezul recursului promovat de Haşotti era acela că Tribunalul Constanţa trebuia să pronunţe o hotărâre definitivă, în apel, iar nu irevocabilă, în recurs. S-a încălcat regimul căilor de atac – a punctat avocatul, susţinând că ar fi îndreptăţit la un nou recurs. Ei bine, nu era deloc îndreptăţit. Ca dovadă, pe 16 martie 2009, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie au respins recursul în interesul legii promovat de Procurorul General referitor tocmai la această chestiune. Procurorul General apreciase că ar trebui să fie posibil recursul împotriva acelor hotărâri irevocabile date prin răpirea, în mod greşit, a unei căi de atac (a apelului). Ce-au răspuns secţiile unite ale ICCJ, cele care armonizează practica judiciară la nivel naţional? Au răspuns cu respingerea recursului în interesul legii. Decizia nr. 14/16 martie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, iar prin efectul ei s-a statuat, o dată pentru totdeauna, că recursul la recurs este INADMISIBIL. „Textele de lege sunt redactate clar şi precis”, au motivat somităţile care armonizează practica judiciară în România. Iar textele de lege spun că sunt supuse recursului doar „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională (art. 299 Cod Procedură Civilă). De asemenea, articolul 377 alin. 2 punctul 5 al aceluiaşi cod stabileşte că hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs. Aşadar, recursul la recurs nu este prevăzut de lege, iar pretenţia de a-l face posibil a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru totdeauna. 
La sfârşitul anului 2011, când Haşotti cerea să-i fie admis ceea ce secţiile unite ale ICCJ declaseră inadmisibil, Hotărârea nr. 14 era cunoscută în orice instanţă din România. Ba chiar îi era cunoscută şi avocatului Ionel Haşotti, care a citat din ea în recursul la recurs. Avocatul a subliniat că soluţia de inadmisibilitate (pronunţată de secţiile unite ale ICCJ) este singulară. Dar nu era singulară, se regăsea anterior în practica multor instanţe inferioare, iar după publicarea Deciziei ICCJ în Monitorul Oficial a intrat în practica tuturor instanţelor din România, cu o singură excepţie cunoscută de noi, aceasta de faţă.
Vangheliţa Tase a înţeles pe dos
Nu mai intrăm în detalii dacă a fost sau nu încălcat regimul căilor de atac la Tribunal. Părerea noastră este că nu s-a încălcat niciun regim. Dar nici părerea nostră nu mai contează, de vreme ce recursul la recurs oricum nu este legal, fiind declarat inadmisibil de ICCJ. Reamintim că un complet al Curţii de Apel Constanţa, condus de judecătoarea Vangheliţa Tase, a declarat admisibil recursul formulat de Ionel Haşotti, dându-i acestuia posibilitatea să întoarcă procesul pe dos, într-un nou ciclu procesual, cu judecători distribuiţi aleatoriu, precum Chirăţica Enache şi alţii, care au dat de pământ cu pretenţiile legitime ale companiei Somaco Construct SRL, schimbând inclusiv obiectul dosarului în „anulare act juridic”, deşi cererea introductivă se referea la constatarea drepturilor de proprietate şi de folosinţă. Anularea (care nici nu s-a dat, pentru că nu se putea) fusese solicitată de Ionel Haşotti, în numele clienţilor săi, prin acţiunea reconvenţională… secundară. Ei, uite că reconvenţionala n-a mai fost secundară, a devenit chiar acţiunea principală, aici, la Constanţa, unde instanţele acordă mai multă greutate alegaţiilor unui avocat, decât deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte să-şi facă practica ei, căci la Constanţa funcţionează alte reguli. Va urma!
