Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Reguli noi pentru obținerea pașaportului

Published

on

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care modifică legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Propunerea legislativă prevede revizuirea condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, în acord cu tendinţele europene şi astfel, paşaportul simplu temporar ar urma să fie emis doar în situaţii speciale, de excepţie, care presupun o urgenţă în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile. Legea merge la promulgare.

De asemenea, actul normativ vizează posibilitatea ca datele biometrice şi datele cetăţenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, dar să poată fi utilizate atât pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cât şi pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărţii electronice de identitate, conform solicitărilor adresate de cetăţenii români, notează jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

Întrucât au existat situaţii în care hotărârile instanţelor de judecată de suplinire a acordului unuia dintre părinţi pentru eliberarea paşaportului minorului lasă loc de interpretări, nefiind clar dacă suplinirea a avut în vedere eliberarea unui singur document de călătorie sau eliberarea paşapoartelor până la dobândirea de către minor a capacităţii de exerciţiu, prin acest act normativ se reglementează ca eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice pentru minori să se efectueze numai dacă în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sau al ordonanţei preşedinţiale de suplinire a acordului unuia dintre părinţi, instanţa a stabilit, în mod expres, acest aspect.

Totodată, sunt reevaluate situaţiile excepţionale în care cetăţenii români vor putea deţine, concomitent, fie un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile, fie două paşapoarte simple electronice valabile, precum şi obligaţiile ce le revin acestora. De asemenea, se prevede anularea informatică a paşapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetăţenia română, în situaţia în care acestea nu au respectat obligaţia legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetăţeniei. Potrivit proiectului, Direcţia Generală de Paşapoarte este autoritatea care ţine evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate. Astfel, „cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile: a) în situaţiile prevăzute la art.17¹ alin. (1) lit. c), atunci când paşaportul simplu electronic a fost depus pentru obţinerea unor vize; b) în situaţia în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetăţeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize”, conform proiectului.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions