Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, anunță că parlamentarii de diaspora ai partidului au depus un proiect care vine în sprijinul românilor din străinătate, care sunt obligați să renunțe la cartea de identitate românească dacă declară la eliberarea pașaportului CRDS că au o locuință în străinătate, adică acolo unde locuiesc permanent.
„Am avut în urmă cu 3 ani o inițiativă legislative în acest sens care a fost respinsă în Parlament cu votul parlamentarilor PSD și PNL. Așteptăm votul din plenul Senatului pentru proiectul inițiat de colegii mei din diaspora.“, spune Negoi.
Ce spune legea inițiată de Cătălin Bochileanu şi Iulian Lorincz?
Noua lege a cetățeniei române a intrat în vigoare pe 15 martie 2025. Vă prezint principalele modificări.
Soluționarea cererilor – termenul legal este de 2 ani, iar acestea vor fi procesate în ordinea depunerii.
Normele de aplicare nu au fost încă publicate, deci unele detalii rămân neclare. Vă țin la curent cu noutățile.
ACORDAREA CETĂȚENIEI
Domiciliul obligatoriu este înlocuit cu cerința de a locui în România cel puțin 8 ani. Absențele mai mari de 6 luni pe an nu se iau în calcul.
Termenul de 8 ani poate fi redus cu până la 3 ani (anterior reducerea era la jumătate) pentru cei care au contribuții economice, educaționale, culturale, sociale și sunt:
Cetățeni ai UE/SEE sau ai Confederației Elvețiene.
Născuți în România, cu părinți care locuiau legal aici la momentul nașterii.
Refugiații integrați pot beneficia și ei de reducerea termenului cu 3 ani.
Se elimină posibilitatea de reducere a termenului pentru investitorii cu peste 1 milion de euro în România.
(RE)DOBÂNDIREA CETĂȚENIEI
Devine obligatorie cunoașterea limbii române.
Documentele oficiale străine trebuie să fie emise cu maximum 2 ani înainte și să fie originale sau multilingve.
Comisia poate solicita prezentarea în original a documentelor depuse.
Solicitantul poate fi citat pentru audiere în caz de nelămuriri.
MĂSURI DE VERIFICARE
Interviurile și depunerea jurământului vor fi înregistrate audio/video.
Se introduce verificarea biometrică (fotografie și amprente) atât la înregistrarea cererii, cât și la eliberarea actului de identitate sau documentului de călătorie.
Cardul de cetățenie – nou document cu date biometrice și personale ale titularului.