Primăria Constanța a publicat în SEAP, în acest week-end, un anunț privind încheierea unui act adițional la contractul de execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Reparații capitale și modenizarea pasajului Cumpenei”. În acest fel, la contractul inițial au fost adăugate lucrări suplimentare, în valoare de 1.162.178,25 de lei. Procedura aplicată a fost aceea de negociere fără anunț de participare, justificată printr-o ”situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă” (Directiva 2014/24/UE – n.r.).
Pasajul Cumpenei, cunoscut și sub denumirea populară ”Podul de la Butelii”, a intrat în reparații capitale și modernizare în aprilie 2017. Contractul de execuție a fost câștigat prin licitație publică de asocierea Mobitom SA – Sielbol SRL, la prețul de 5.912.383 de lei plus TVA. Termenul inițial de realizare a lucrărilor a fost de un an calendaristic. În luna august 2017, a fost revizuită expertiza tehnică pe baza căreia fusese întocmit proiectul de reparație capitală a podului, ca urmare a unor diferențe între plan și situația din teren. În varianta revizuită, expertiza a atestat necesitatea unor lucrări suplimentare, respectiv:
”Decaparea şi înlocuirea în totalitate a betonului de pantă existent cu grosimile rezultate în urma ridicărilor topografice şi a profilurilor din partea desenată; remedierea defectelor betonului şi efectuarea lucrărilor de protecţie a infrastructurii şi a suprastructurii; cămăşuirea pilelor începând cu rostul elevaţiei fundaţiei pilelor până la riglă (nu sunt necesare ancore chimice); armarea se va face după ce se îndepărtează cu grijă confecţia metalică existentă – se va folosi aceeaşi reţetă pentru betoanele speciale utilizate la riglele pilelor; înlocuirea tuturor rosturilor de dilataţie existente pe pod cu alt tip de rost; refacerea stratului de asfalt de la sistemul rutier.”.
Pe 29 septembrie 2017, Consiliul Local Municipal a aprobat proiectul revizuit. Mai departe, municipalitatea a angajat negocieri directe cu asocierea Mobitom-Sielbol, atribuind lucrările suplimentare pentru valoarea de 1.162.178,25 de lei, pe 8 decembrie 2017. Anunțul de atribuire a lucrărilor suplimentare a fost transmis către SEAP pe 26 ianuarie, fiind publicat pe 27 ianuarie a.c.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta