Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Restaurarea Cetății Capidava, la mâna Ministerului Culturii. Claudiu Palaz: “Este rea credință, s-au încercat niște jocuri”

Published

on

Consiliul Județean derulează un proiect care presupune restaurarea, consilidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava. În luna mai 2016, consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre prin care prelungeau durata de implementare a acestui proiect și îș dădeau acordul în vederea semnării actului adițional la contractul de finanțare nerambursabilă nr. 3784/31.07.2013 privind modificarea termenului de finalizare. “Se aprobă prelungirea duratei de finalizare a proiectului până la data de 31.12.2017”, au votat ei atunci.

Astăzi, în ședința CJ Constanța, vicepreședintele administrației județene, Claudiu Iorga Palaz a transmis reprezentanților administrației județene că “mingea” este pe teritoriul lor și că este important să urgenteze procedurile pentru ca proiectul să fie finalizat. Palaz acuză că proiectul este blocat, că există oameni de rea credință care fac niște “jocuri” și le cere să-și prezinte scuze public. Totodată, vicele CJ ține să explice că administrația județeană și-a făcut treaba, iar “mingea este în terenul Ministerului Culturii”, cu precizarea că există o listă de nu mai puțin de 15 adrese pe care CJ Constanța le-a înaintat Ministerul Culturii și Comisia Națională Limes pe tema reabilitării și restaurării Cetății Capidava.

Precizările vicepreședintelui CJ Constanța, Claudiu Palaz, în video:

Advertisement
usr

Larândul său, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, a ținut să precizeze că va face tot ce este legal posibil ca proiectul să fie finalizat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions