Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Revizia generală a rafinăriei Petromidia Năvodari, finalizată. Lucrările au demarat în luna martie

Published

on

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalaţiilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanţă, recertificare şi modernizare a unităţilor. Instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp.

Astfel, compania a terminat cu succes o nouă revizie generală a celei mai mari rafinării din România, în programul agreat şi transmis tuturor acţionarilor, la începutul lucrărilor pornite în data de 8 martie.

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), care s-a asigurat că toate proiectele, indiferent de dimensiune şi importanţă operaţională, au fost executate de subcontractori, conform cerinţelor beneficiarului reviziei – Rompetrol Rafinare.

Proiectele de dezvoltare implementate în cadrul reviziei au necesitat o investiţie de circa 85 de milioane de dolari. Printre cele mai notabile sunt cele care au vizat înlocuirea reactoarelor din instalaţia de Hidrofinare Motorină, modernizarea şi schimbarea unor componente şi subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalaţia de Cocsare Întârziată. La acestea se adaugă şi finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a instalaţiei de Hidrocracare Blândă (MHC).

Lucrările au fost executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România şi din alte ţări europene, cu expertiză vastă în proiecte de asemenea anvergură. Pe tot parcursul reviziei, reprezentanţii acestor companii au avut întâlniri operaţionale şi de protecţia muncii cu specialiştii din Rompetrol Rafinare şi Rominserv, în acord cu politicile de siguranţă şi securitate ale Grupului KMG International.

Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie şi necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranţă, atât instalaţiilor tehnologice, cât şi angajaţilor de pe platformă.

Pe tot parcursul reviziei, din stocuri proprii şi cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania a asigurat necesarul de carburanţi de pe piaţa internă şi a onorat livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.

În 2024, Rompetrol Rafinare vizează procesarea a circa 5 milioane de tone de materii prime, din care să obţină randamente ridicate şi volume mari de produse albe – 2,19 milioane de tone de motorine, respectiv 1,34 milioane de tone de benzine.

”Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).”, a menționat  Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice KMG International.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions