Peste 40 de lideri de organizații județene PNL au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze de la șeia PNL și să-i lase locul premierului Nicolae Ciucă, au declarat pentru G4media.ro surse din partid. Scrisoarea îi va fi înmânată astăzi lui Cîțu de către prim-vicepeședinții partidului. Noul președinte ar urma să fie premierul Nicolae Ciucă, notează digi24.ro. Aceeași sursă mai precizează faptul că duminică ar urma să fie convocată ședința Consiliului Național al PNL, care să demareze procedura pentru organizarea unui Congres Extraordinar, în cazul în care Cîțu va refuza să demisioneze. Lui Cîțu i se reproșează proasta gestionare a relației cu PSD și faptul că a încercat să îl saboteze pe premierul Nicolae Ciucă în interiorul partidului.
Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, cere un „restart” în partid. Afirmația acestuia vine în contextul în care unii politicieni din PNL cer înlăturarea lui Florin Cîțu din fruntea formațiunii politice.
„Un partid este o instituție, nu un club de pasionați de politică și nu un grup de interese care își dispută puterea și atât. De aceea este fundamental ca un partid politic să trăiască potrivit provocărilor timpului său. România anului 2022 este diferită de 2021. Viteza cu care țara trebuie să facă față noilor provocări interne, geopolitice și de strategie macroeconomică la toate nivelurile, este și viteza cu care partidele politice trebuie să se adapteze. Am toată convingerea că făcând acum acest restart românii vor aprecia noul leadership. Românii vor profesionism, stabilitate, coerență, implicare, dedicație, onestitate, patriotism curat. Asta va oferi PNL de acum înainte”, a spus Alexandru Muraru, pe pagina sa de Facebook.