Primăria Constanța a urcat un anunț pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice privind „achiziția contractului de proiectare şi execuție lucrări, pentru obiectivul de investiții „Sursă de producţie energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiu”.“ Concret este vorba de proiectarea și construcția noului CET din Constanța, care ar trebui să producă atât energie termică, cât și electrică.
„Obiectul prezentei achiziții presupune proiectarea, procurarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Sursă de producţie energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanţa”, detaliate în cadrul secțiunilor cu specificațiile tehnice generale și particulare din caietul de sarcini. Noua sursă va avea o capacitate termică nominală de minim 160 MWt, fiind formată din următoarele instalații și auxiliare: 1. Instalație de cogenerare de înaltă eficiență formată din 5 (cinci) unități cu motor termic cu ardere internă, cu funcționare pe gaze naturale, de capacități egale, de minim 10,4 MWe și minim 9 MWt, împreună cu instalațiile auxiliare necesare, în configurație flexibilă care să permită utilizarea hidrogenului verde în amestec cu gazele naturale; 2. Instalație auxiliară de producere a energiei termice, formată din 4 (patru) cazane de apă caldă cu funcționare pe gaze naturale, de capacități egale, de minim 25 MWt, respectiv din 2 (două) cazane de abur cu funcționare pe gaze naturale, de minim 12 t/h, în configurație flexibilă care să permită utilizarea hidrogenului verde în amestec cu gazele naturale; 3. Stație de degazare termică și pompare a apei de adaos în rețeaua de termoficare; 4. Acumulator de căldură; 5. Stație de pompare agent termic aferentă instalațiilor de producere a energiei termice; 6. Ansamblu de foraje de apă pentru alimentarea stației de tratare a apei; 7. Stație electrică de racordare a generatoarelor, aferentă noii surse; 8. Racorduri și rețele în incintă. Noua sursă va fi dezvoltată în incinta CET Palas și se va racorda la instalațiile tehnologice existente din incinta CET Palas pentru alimentarea cu gaze naturale și apă respectiv pentru livrarea energiei termice și energiei electrice, precum și la rețelele de utilități (apă potabilă, ape uzate) prezente în incintă.“, se arată în anunț.
Valoarea totală estimată a lucrărilor de proiectare și execuție se ridică la 588.257.505 de lei fără TVA sau 700.026.430 de lei cu TVA.
Finanțarea se va face din fonduri de la Uniunea Europeană, în cea mai mare parte, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Contractul de proiectare şi execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Sursă de producţie energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanţa” include următoarele activități: A. Proiectarea a) elaborarea documentațiilor tehnice pentru obținerea tuturor avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare realizării obiectivului de investiție, menționate în Certificatul de Urbanism (inclusiv actualizarea acestuia, dacă va fi cazul), conform legislației în vigoare în România; b) elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție; c) asistența tehnică asigurată de proiectant pe durata execuției lucrărilor și fazelor de recepție; d) predarea documentației conforme cu execuția; B. Execuția e) fabricarea și livrarea echipamentelor și utilajelor tehnologice (procurarea); f) execuția lucrărilor: – lucrările de construcții și instalații aferente acestora, inclusiv realizarea racordurilor la utilități (apă potabilă, canalizare); – lucrările de montaj echipamente și utilaje tehnologice, inclusiv realizarea racordurilor tehnologice (energie electrică, gaze naturale, apă tratată, apă de termoficare); g) efectuarea testelor și probelor tehnologice; h) instruirea personalului de exploatare al operatorului; i) punerea în funcțiune a obiectivului de investiție, inclusiv demonstrarea performanțelor garantate; j) remedierea eventualelor defecte apărute în perioada de garanție. Perioada de garanție este de 36 de luni pentru lucrări și, respectiv, 24 de luni pentru echipamente, de la data recepției la terminarea lucrărilor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de de 20 de zile. Autoritatea contractantă răspunde solicitărilor de clarificări cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.“, se mai arată în anunț.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta