Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Români, strângeți cureaua! FMI recomandă Guvernului să nu mai crească salariile

Published

on

Fondul Monetar Internaţional (FMI) trece cu bocancii peste Guvernul Dăncilă. Potrivit Antena 3, FMI recomandă Guvernului să nu mai crească salariile într-un ritm accelerat şi să regândească majorările din legea pensiilor. Experţii FMI susţin că astfel de măsuri dăunează economiei. O altă ţintă a instituţiei financiare internaţionale este programul Prima Casă: acesta ar trebui oprit, potrivit FMI, notează sursa citată.

De asemenea, cei de la FMI avertizează că dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat în România, deficitul de cont curent şi cel fiscal s-au adâncit, presiunile inflaţioniste sunt din nou în creştere iar dacă politicile nu-şi vor putea schimba direcţia ţara se poate confrunta inclusiv cu o scădere a veniturilor care va afecta în special săracii. Potrivit FMI, în primul rând, consolidarea fiscală trebuie însoţită de înăsprirea politicii monetare şi o flexibilitate mai mare a cursului de schimb.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions