Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

România a declanşat Mecanismul European de protecţie civilă şi cere ajutorul UE! Vedeţi din ce cauză

Published

on

Având în vedere discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană, Ministerul Sănătății a luat deciza pentru  declanșarea Mecanismului European de protecție civilă. Deciza a fost aprobată de premierul României. Declanșarea acestui mecanism  se realizează în baza Deciziei nr. 1313/2013 a Parlamentului și Consiliului European, în vederea asigurării cantității necesare de imunoglobulină umană  pentru tratamentul pacienților români.

Minsterul Sănătății a informat  Punctul Local Național al Mecanismului European de protecție civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență despre această decizie și despre necesitatea ca această instituție să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităților de imunoglobulină disponibile în alte state europene. Demersurile pentru achiziționarea imunoglobulinei  vor fi realizate de către Compania Națională „UNIFARM” SA, care va acoperi și costurile.

Discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de  retragerea de pe piață  a producătorilor care asigurau  peste 80% din necesar. În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătății în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină prin adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de urgenţă nr. 100 /2017 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, de scutire de la plata contribuției trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piața din România,  cu impact vital asupra vieții pacienților diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli auto-imune, boli neurologice etc.

“Am epuizat  toate variantele de rezolvare pe termen scurt a lipsei de imunoglobulină în spitale, așa că am decis să declanșăm Mecanismul European de protecție civilă, instrument creat pentru a rezolva astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions