Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind situația de criză generată de migranții ajunși în ultimele zile în Malta, Ministerul Afacerilor Externe a făcut următoarele precizări:
În ultimele zile, 248 de migranți din diferite țări din nordul Africii au ajuns în Malta. Suplimentar față de aceștia, două vase cu 49 de migranți la bord au ajuns în largul coastelor malteze, fără a primi permisiunea de acostare.
România şi-a exprimat disponibilitatea de principiu, alături de alte state membre, pentru preluarea a 5 migranti. Concretizarea acestei oferte se va realiza ulterior, în limitele cadrului legislativ actual şi Regulamentului Dublin care face trimitere la modalităţile de gestionare a unor astfel de situaţii care au un profund caracter umanitar.
Decizia reprezintă un gest punctual de solidaritate pe care România a decis să îl transmită, inclusiv pentru a oferi, din perspectiva de Preşedinţie a Consiliului UE, un semnal pozitiv de încurajare a celorlalte state membre pentru a urma o conduită similară, având în vedere situaţia umanitară extrem de delicată în care se află cei 49 de migranti.
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană au fost permanent în legătură cu instituțiile europene cu atribuții în domeniu și cu celelalte State Membre ale Uniunii Europene.
De altfel, în contextul discuţiilor de la nivel UE privind migratia, Romania a susţinut constant importanţa acţiunii comune în baza principiilor solidarităţii şi responsabilităţii şi asigurarea unui echillibru corect între acestea. România continuă să susţină această abordare şi din perspectiva de Preşedinţie în exerciţiu a Consiliului UE.
În acelaşi timp, situația celor 49 de migranti reconfirmă necesitatea promovării de măsuri care să contribuie la o gestionare eficientă a migrației ilegale, pentru evitarea călătoriilor periculoase la care migranţii se angajează. Din această perspectivă, Preşedinţia României la Consiliul UE pledează pentru întărirea cooperării cu statele africane de origine şi de tranzit în scopul unei gestiuni la sursă a migraţiei ilegale şi de consolidare a politicilor de dezvoltare în raport cu statele africane, care să conducă la un răspuns durabil în faţa acestui fenomen.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta