Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

”România bolnavă”! Peste 10 milioane de apeluri de urgență, preluate anul trecut de serviciul 112

Published

on

romania

Ieri, 11 februarie, a fost marcată Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Acest număr este unic la nivel european, în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. La 112 poate suna oricine are nevoie de ajutorul agențiilor specializate de intervenție: Ambulanță, Pompieri, Poliție, Jandarmerie. În România, același număr este apelat și pentru Salvamont.

În anul 2022, numărul apelurilor de urgență preluate într-o limbă străină a crescut cu 16% față de anul precedent. S-au înregistrat 24.383 de astfel de apeluri față de 20.944, în 2021. Numărul apelurilor la 112 procesate în limba ucraineană și rusă a crescut la peste 1.000 în 2022 față de anul 2021, când au reprezentat mai puțin de 50 de cazuri.

Anul trecut, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au gestionat urgențe în diferite limbi străine, au oferit sprijin de traducere pe timpul interviului și al intervenției pentru îngrijiri medicale de urgență, operațiuni de căutare și salvare în zonele montane din apropierea graniței sau în colaborarea cu autoritățile locale și cele din țările vecine. Fiecare operator stăpânește cel puțin o limbă de circulație internațională, printre care amintim engleză, franceză, spaniolă, ucraineană, maghiară, italiană, germană, turcă, rusă, greacă și bulgară.

Reamintim că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a adăugat noi facilități aplicației mobile Apel 112, iar în prezent poate fi utilizată atât în limba română, cât și în limbile engleză, franceză, germană, maghiară și ucraineană.

Advertisement
usr

În anul 2022, operatorii STS au preluat 10.248.377 de apeluriUrgențele au reprezentat 57,82% din numărul total al apelurilor recepționate. Diferența de 42,18% au fost non-urgente: solicitări de informații privind traficul rutier sau mersul trenurilor, comenzi de taxi și livrări de mâncare, sesizări privind pensiile sau diverse servicii de stat, precum și alte solicitări pentru care nu era necesară intervenția de urgență a echipajelor specializate.

STS desfășoară continuu activități pentru implementarea de standarde și măsuri ce permit îmbunătățirea calității Serviciului de urgență 112 în România. În același sens, al calității serviciului oferit cetățenilor, anual sunt aplicate formulare de feedback către persoanele care au sunat la numărul unic destinat urgențelor. Peste 95% din cei intervievați s-au declarat mulțumiți de interacțiunea cu operatorii STS și au încredere să apeleze 112.

Cele mai multe dintre cazurile de urgență de competența serviciului 112, recepționate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către Ambulanță.
Sunt multiple situațiile în care, pentru gestionarea unui caz, este necesară intervenția colaborată a mai multor agenții.

Județele cu cel mai ridicat procent de cazuri de urgență, raportat la numărul total de apeluri înregistrate la  respectivul Centru 112:
1.    București-Ilfov – 66,41%
2.    Alba – 66,24%
3.    Cluj – 66,16%

Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total de apeluri înregistrat la respectivul Centru 112:
1.    Gorj – 64,86%
2.    Mureș – 58,03%
3.    Covasna – 55,70%

Advertisement
usr

Sursa: Biroul de Presă al STS

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions