Conecteaza-te cu noi

Politica

România se relaxează: Spectatorii revin pe stadioane, spectacole în aer liber, ceremonii de Ziua Națională

Published

on

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 19 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 105 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Toate acestea, în aceeași zi în care Austria a anunțat lockdown inclusiv pentru persoanele vaccinate și vaccinare obligatorie.

Astfel, la noi, la finalul ședinței au fost anunțate propuneri de relaxare ale restricțiilor, în condițiile în care incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut în ultima perioadă, România depășind practic valul 4 al pandemiei, dacă analizăm cifrele oficiale. Conform documentului, sunt vizate eliminarea pragului de vaccinare a cadrelor pentru reluarea cursurilor față în față în școli, organizarea de evenimente de Ziua Națională, revenirea spectatorilor pe stadioane și la evenimente în aer liber, dar și permiterea organizării de cursuri și workshopuri.

Iată documentul în baza caruia autoritățile anunță marea relaxare înainte de Ziua Națională:

Download (PDF, 125KB)

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions