Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

România va fi prezentă, în curând, în cataloagele de turism ale turoperatorului Dertur

Published

on

Decizia a fost luată după ce ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a participat, atât în ţară, cât şi la Berlin, la mai multe întâlniri cu întreaga conducere a turoperatorului german.

Astfel, ţara noastră va fi disponibilă din nou în sistemul de rezervări care se adresează celor peste 10.000 de agenţii partenere ale turoperatorului, urmând ca, de anul viitor, oferta României să fie una mult diversificată.

De altfel, România a fost în continuare promovată în două dintre cataloagele turoperatorului, unul care promovează circuite turistice, iar cel de-al doilea care prezintă ofertele din Delta Dunării şi croazierele pe Dunăre.

Ministrul Bogdan Gheorghe Trif a subliniat importanţa promovării României la nivel internaţional, mai ales în Germania, ţara de unde provin cei mai mulţi turişti străini în România, conform datelor INS pentru 2017. Astfel, anul trecut, peste 324 de mii de turişti germani au vizitat România.

Advertisement
usr

Ministerul Turismului, împreună cu experţi ai Băncii Mondiale şi ai Secretariatului General al Guvernului, lucrează la elaborarea unei Strategii Integrate de Dezvoltare a Turismului. În cadrul acestei strategii dezvoltate împreună cu Banca Mondială va fi perfectat şi Planul de Marketing şi Promovare pe termen mediu şi lung, adaptat actualelor norme şi surse de finanţare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions