Conecteaza-te cu noi

Societate

Românii vor primi pensii mai mari din septembrie

Published

on

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, vine cu veşti bune pentru pensionari. O parte dintre pensiilor românilor vor creşte odată cu noua reformă, iar până în septembrie toate dosarele vor fi evaluate.

Sunt veşti bune pentru pensionari, de la președintele Casei de Pensii: prin noua reformă, unele dintre pensiilor românilor vor creşte, iar până în septembrie toate dosarele vor fi evaluate. În plus, nicio pensie nu va scădea, a mai spus președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

Potrivit lui, „în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea”, iar „pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare”.

Toate aceste calcule se vor face până în luna septembrie, având în vedere că recalcularea pensiilor a început deja de ceva timp.

„Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii. Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat (…). Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important. Avem de evaluat 4,7 milioane de dosare și am făcut 3,5 milioane”. Urmărim două lucruri foarte importante: în primul rând, corectăm toate dosarele aflate în plată, separăm stagiile de cotizare contributive şi necontributive, pentru că noul act normativ va avea o nouă componentă de contributivitate față de ce avem în prezent (…). Avem deja angajați, 1.000 de oameni lucrează special pentru această operațiune. În momentul de față, numărul total de dosare de evaluat este undeva la 4,7 milioane și ne apropiem de 3,5 milioane de dosare evaluate , spune Șeful Casei de Pensii citat de jurnaliștii de la romaniatv.net.

Recalcularea se va face după ce vom avea toate aceste dosare evaluate.

Şeful Casei de pensii: „Pensiile cu un cuantum inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea”

În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea. Noi urmărim să ajustăm aceste pensii pentru că de-a lungul timpului s-a creat o serie de inechități în sistemul public de pensii şi aici mă refer în special la faptul că actuala lege a fost modificată de foarte multe ori în ultimul timp și avem persoane aflate în plată care au calculată pensia pe diferite acte normative de-a lungul timpului, astfel încât la aceeași contributivitate, practic la același număr de puncte există cuantumuri de pensie diferite.

Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată.

Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare (…)”, a declarat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu.

Potrivit lui, „în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea”, iar „pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare”.

Toate aceste calcule se vor face până în luna septembrie, având în vedere că recalcularea pensiilor a început deja de ceva timp.

„Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.

Toate aceste calcule se vor face până în luna septembrie, având în vedere că recalcularea pensiilor a început deja de ceva timp. „Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions