Conecteaza-te cu noi

Actual

Vești proaste: Rovinietele pentru transportatorii rutieri de mărfuri se dublează

Published

on

Ministerul Transporturilor propune un proiect de act normativ care prevede armonizarea tarifelor de utilizare a rețelei rutiere din România cu nivelul tarifelor stabilite la nivel european încă din luna februarie 2014.

Măsura se adresează doar transportatorilor rutieri de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și trebuie aplicată pentru a respecta Directiva europeană 1999/62/CE. Aceasta trebuia transpusă în legislația națională încă de la 1 martie 2014.

Termenul nu mai poate fi amânat pentru că există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României.

Normativele europene prevăd că tariful zilnic, fix și unic, pentru toate categoriile de vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, este de 12 euro. Odată cu transpunerea tarifului zilnic s-au recalculat tarifele cu valabilitate pentru perioade de 7 zile, 30 zile, 90 zile și 12 luni, astfel încât să fie respectate proporțiile prevăzute în Directivă.

Transpunerea acestor normative nu modifică tarifele pentru  categoriile de vehicule, A, B, G și H.

Prin proiectul propus de MT s-a încercat ca impactul să fie minim asupra operatorilor de transport, astfel ca tariful anual pentru categoria F de vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 12 tone și mai mult de 4 axe să rămână la valoarea de 1.210 euro.

A fost menținut și tariful anual  pentru categoria E de vehicule, care rămâne la suma de 720 euro.

În urma recalculării, tariful anual pentru categoria C de vehicule va ajunge la 600 euro, mai mare cu 280 euro, față de tariful actual.

Pentru tariful anual de la categoria de vehicule D, s-a calculat o valoare de 660 de euro, care reprezintă media între tarifele adiacente, de la categoria C si categoria E. Rezultă astfel o creștere a acestui tarif anual cu 100 de euro.

Bulgaria a actualizat aceste tarife (12 euro/zi) de la 1 ianuarie 2018.

În concordanță cu actualizarea tarifelor se propune în proiectul de act normativ și actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale pentru lipsa rovinietei valabile.

Valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat, pentru toate categoriile de vehicule, ca fiind de două ori tariful anual pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual pentru amenda maximă.

Se menține posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului verbal de contravenție.

În intervalul de timp cuprins între data săvârșirii contravenției și data înmânării sau comunicării procesului verbal de contravenție nu se mai pot aplica alte sancțiuni.

Tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a actului normativ îşi menţin valabilitatea.

Proiectul este în dezbatere publică până la data de 1 septembrie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions