Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

S-a bătut palma! Va fi pace în Portul Constanța!

Published

on

Astăzi, 19 ianuarie 2017, a fost semnat protocolul de colaborare dintre CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanta Port Business Association. Protocolul își propune, printre altele, colaborarea dintre cele două părți semnatare în scopul identificării unor soluții optime de interes comun și național și demarării unor acțiuni concrete și imediate pentru rezolvarea problemelor existente în Portul Constanța, în vederea promovării portului și menținerii acestuia la un nivel competitiv pe piețele în domeniu. Acesta va stabili un program concret, cu termene exacte de demarare a acțiunilor și/sau de implementare a unor măsuri necesare. Nicolae Dan Tivilichi – director general Administrația Porturilor Maritime SA Constanța: „Acest protocol de colaborare are direcții clare, una dintre ele, cel mai important, referindu-se la dezvoltarea Portului Constanța. Mai este vorba de patrimoniul administrației- stadion, Școala Portuară, Spitalul CF, pe care să le dezvoltăm și să răspundă nevoilor comunității portuare.
Consider că intrăm într-o etapă în care administrația și patronatele își unesc eforturile în scopul dezvoltării porturilor maritime“. Viorel Panait – președintele Constanta Port Business Association: „Semnarea acestui protocol este un prilej cu totul special. După o perioadă lungă de căutări, comunitatea portuară, atât patronatele cât și sindicatele, au găsit un interlocutor în administrație pentru a pune în mișcare sinergii care să dezvolte Portul Constanța. Este un moment de normalitate, în care ne propunem proiecte comune care să genereze prosperitate pentru comunitatea portuară, zona adiacentă, oraș, să dezvoltăm afaceri noi și locuri de muncă“. Totodată, astăzi, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime se desfășoară, ca parte a acestui protocol, o reuniune a tuturor administrațiilor portuare și operatorilor de pe Dunăre pentru a creiona o strategie navală coerentă, care să conducă la o mai bună colaborare între administrații, la promovare comună a intereselor. Se are în vedere ca această strategie să fie unitară și să ducă la utilizarea Dunării la potențial real, ca o adevărată autostradă către inima Europei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions