Dumitru Jeacă, prefectul județului Constanța, a semnat, la jumătatea lunii noiembrie, ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești al lui Nicolae Pescaru, ales pe listele PSD, organizația locală Costinești, la alegerile locale din anul 2016. Printr-un comunicat remis redacției, reprezentantul Guvernului în teritoriu motivează semnătura prin lipsa activității lui Pescaru în cadrul organizației și pentru faptul că nu și-a achitat cotizația.
Pescaru a atacat ordinul în instanță, cererea de anulare a documentului fiind înregistrată în data de 28 noiembrie a.c. Astfel, pe rolul instanței de contencios administrativ al Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul nr. 7167/118/2018, prin care Pescaru solicită suspendarea ordinului prefectului județului Constanța privind încetarea mandatului de ales local în cadrul CL Costinești, respectiv decizia Biroului Permanent Județean al PSD Constanța privind excluderea sa din rândurile social – democraților. Ce șanse de câștig are? În primul rând, greșeala de nume. În documentul transmis de Instituția Prefectului, consilierul ales pe listele PSD este trecut Pescariu și nu Pescaru.
Astăzi, prefectul județului Constanța reface ordinul privind încetarea mandatului cu numele corect al consilierului ales pe listele PSD în 2016.
Iată comunicatul semnat de prefectul Dumitru Jeacă:
În urma discuțiilor apărute în spațiul public cu privire la nulitatea ordinului prefectului județului Constanța prin care se constata încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local, în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești, al domnului Nicolae PESCARU, ales pe listele PSD în 2016, Instituția Prefectului face următoarele precizări:
- în data de 06.11.2018, Organizația Județeană Constanța a Partidului Social Democrat a transmis Instituției Prefectului o adresă prin care informa că domnul PESCARIU Nicolae a fost exclus din rândul membrilor PSD și, ca urmare, solicita constatarea, prin ordin de prefect, a încetării mandatului de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului și vacantarea postului respectiv;
- în data de 09.11.2018, Instituția Prefectului deși este abilitată, conform legii, doar să constate încetarea mandatului, solicită dovada (înscrisul) rămânerii definitive a excluderii domnului PESCARIU Nicolae, după cum era nominalizat în corespondența primită de la Organizația Județeană Constanța a PSD și, de asemenea, dovada luării la cunoștință, de către cel în cauză, a deciziei de excludere. Solicitarea prefectului a primit ca răspuns doar o adresă de confirmare a aspectelor cerute, tot pe numele de PESCARIU.
Această corespondență, conform art.12 alin. 3 din Legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, a stat la baza constatării încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local, în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești, al domnului Nicolae PESCARU, iar ordinul prefectului a fost emis pe numele transmis de către Organizația Județeană a PSD, respectiv PESCARIU Nicolae.
Astăzi, 04.12.2018, ora 13.00, filiala județeană a PSD, printr-o corespondență oficială, a confirmat greșeala făcută în acest caz și, în consecință, Instituția Prefectului – Județul Constanța va întreprinde demersurile necesare pentru a îndrepta eroarea materială constatată.
NOTĂ! În aceste condiții, vina se duce către conducerea PSD Constanța care a trimis informarea cu numele greșit al colegului lor.
Citiți și:
Războiul Comisarilor de la Costinești. Adevăratul motiv pentru care Constantinescu l-a exclus pe Pescaru din PSD
sursa foto: Mangalia TV
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta