Universitatea Ovidius din Constanța a încheiat prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2023-2024.
În sesiunea de admitere din luna iulie pentru anul universitar 2023-2024 s-au înmatriculat peste 4.300 de candidați la programele universitare de licență și master în cadrul celor 16 facultăți ale Universității Ovidius din Constanța (UOC).
”La sesiunea de admitere din această vară 8.250 de tineri și-au depus dosarele la facultățile UOC, universitatea noastră înregistrând un număr record de candidați raportat la ultimii cinci ani. Și în ceea ce privește candidații români de pretutindeni, UOC a înregistrat cel mai mare număr de studenți înmatriculați, comparativ cu sesiunile de admitere din 2019, până în prezent. Această creștere a numărului de candidați care aleg să studieze la UOC confirmă faptul că universitatea noastră se află pe locul întâi în opțiunea tinerilor la nivel regional, și printre primele din țară, oferindu-le acestora servicii educaţionale de calitate, cu programe de studiu adaptate cerințelor pieței muncii.”, precizează rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Pentru admiterea din luna septembrie, UOC scoate la concurs aproximativ 2.000 de locuri la cele 81 de programe de studii universitare de licență, circa 1.750 de locuri pentru cele 59 de programe universitare de master și peste 110 de locuri la cele 7 școli doctorale, cu 8 domenii de studii de doctorat.
Toate informațiile legate de admiterea 2023 la UOC sunt publicate la http://admitere.univ-ovidius.ro/, dar și pe site-urile facultăților.