Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

S-a stins din viaţă primarul comunei Amzacea, Radu Constantin

Published

on

Organizația Județeană Constanța a Partidului Social Democrat anunță cu tristețe dispariția fulgerătoare a colegului Constantin Radu, primar al comunei Amzacea.

Edil cu douăzeci de ani de experiență în funcție, Constantin Radu a fost un om dedicat, apreciat și dăruit muncii sale. Un om plin de bunătate, iubitor de viaţă, care a trăit frumos şi simplu, lăsând în urma sa o familie îndurerată ce îl va pomeni mereu cu iubire şi cu infinită recunoştinţă. Plecarea sa dintre noi lasă un gol, dar şi amintirea unui om despre care s-a vorbit şi se va vorbi întotdeauna.

Suntem alături de familia îndurerată și ne rugăm pentru odihna lui veşnică.

Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească!

Advertisement
usr

Felix Stroe

Președinte PSD Constanța

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions