Astăzi, 24 octombrie, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat 7 contracte de finanţare pentru achiziţionarea ambulanţelor şi echipamentelor aferente acestora, în vederea creşterii capacităţii de reacţie şi răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor colective.
Cele 7 proiecte au fost depuse la sfârşitul lunii august 2018 şi sunt destinate regiunilor mai puţin dezvoltate (regiunea Bucureşti-Ilfov nu este eligibilă în cadrul Axei Prioritare 8).
Echipamentele achiziţionate vor permite evaluarea, primul-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților atât prin modernizarea infrastructurii existente a sistemului integrat de urgență, cât și prin dezvoltarea de noi structuri în cadrul acestuia.
Valoarea totală a celor 7 contracte este de 558.903.141,45 lei, pentru achiziționarea următoarelor tipuri de ambulanțe, distribuite în cele șapte regiuni eligibile (Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru):
• ambulanțe de tip A 2;
• ambulanțe de tip B 4 x2;
• ambulanțe de tip B 4 x 4;
• ambulanțe de tip C pentru transportul nou-născuților în stare critică;
• ambulanțe specializate pentru pacienții cu risc biologic;
• ambulanțe pentru transport victime multiple;
• posturi medicale avansate;
• unități de suport pentru accidente colective;
• ambulanțe pentru acces în zone foarte greu accesibile.
Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în calitate de lider de parteneriat, şi inspectoratele județene pentru situații de urgență (ISU) din fiecare regiune.
Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ-urile), autoritățile administrației publice locale (consiliile județene şi consiliile locale), instituțiile publice cu atribuții în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane, greu accesibile, alături de ISU şi IGSU, sunt beneficiari direcți ai achizițiilor acestor echipamente.
Grupul țintă al acestor proiecte este reprezentat de populaţia care va beneficia de servicii medicale şi echipamente care vor permite creșterea capacității de răspuns în situații de urgență, inclusiv în cazul accidentelor cu victime multiple, şi vor crește eficiența și calitatea serviciilor medicale de urgență și a celor de prim-ajutor calificat.
Finanţarea contractelor este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, prioritatea de investiții 8.1. – „Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”).
În cadrul acestei axe, se finanţează proiecte dedicate serviciilor de sănătate şi proiecte de infrastructură pentru servicii sociale.
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management.
POR 2014–2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta