Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

S.O.S Cazinoul din Constanța. Organizatorii NEVERSEA se implică în restaurarea monumentului

Published

on

Primăria Constanța, Asociația ARCHÉ și reprezentanții festivalului NEVERSEA organizează mâine o conferință de presă care are ca temă situația Cazinoului din Constanța, clădire aflată în stare avansată de degradare.

Deși s-au făcut numeroase demersuri privind reabilitarea și restauraraea monumentului istoric – simbol național, nimeni nu a pus în aplicare nicio declarație de presă, în ultimii ani.

Astfel, joi, 15 martie, în sala ovală a Instituției Prefectului Județului Constanța, cele trei instituții vor oferi informații despre cum urmează să se împlice în problema Cazinoului.

Am încercat să obținem informații suplimentare înainte de această întâlnire, întocmai cum eram invitați din comunicatul de presă, însă nimeni nu a dorit să le ofere. Primăria Constanța ne/a oferit un răspuns sec.

Advertisement
usr

“Organizatorii NEVERSEA sunt implicați. Veniți mâine la conferință și veți afla, nu vă pot oferi mai multe detalii”, a declarat pentru “Ordinea.ro” Ionela Bărboi, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Constanța.

Asta în condițiile în care puteam solicita “orice alte detalii”.

Același răspuns l-am primit și din partea PR-ului Festivalului NEVERSEA, Ioana Chifor.

Prin urmare, vă punem la dispoziție invitația transmisă de Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța, intocmai cum a fost redactată:

“Avem plăcerea de a vă invita joi, 15 martie, ora 11:00, la conferința de presă dedicată Cazinoului din Constanța. Evenimentul va avea loc la Sala Ovală a Instituţiei Prefectului judeţul Constanţa, în prezența domnului Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a reprezentaților Asociației ARCHÉ și a reprezentanților festivalului NEVERSEA.

Cu această ocazie vom anunța lista finală a celor mai periclitate 7 situri din Europa, precum și planurile conturate pentru salvgardarea Cazinoului din Constanța.

Advertisement
usr

CADRU

În data de 16 ianuarie, Cazinoul din Constanța a fost inclus de Europa Nostra, federația paneuropeană a societății civile dedicată salvgardării patrimoniului cultural, în lista scurtă a programului 7 Most Endangered, listă ce cuprinde cele mai periclitate 12 situri din Europa. Programul 7 Most Endangered identifică monumente și situri din Europa aflate în pericol de distrugere și mobilizează parteneri publici și privați, pe plan local, național și european, pentru a găsi un viitor viabil pentru acestea.

În acest context considerăm că este foarte important ca eforturile administrației locale să se conjuge cu cele ale societății civile din partea căreia s-au evidențiat inițiative pozitive odată cu includerea Cazinoului printre cele mai periclitate 12 situri din Europa.

Pentru orice alte detalii, vă stăm cu plăcere la dispoziție.

Persoane de contact: – Primăria municipiului Constanţa – Ionela Bărboi – ………………

Advertisement
usr

– Asociaţia Arché – Irina Leca – ………………….

În speranța că veți accepta invitația noastră, vă mulțumim pentru implicare.”

Precizare: DOAR numerele de telefon ale persoanelor de contact le-am șters din mesaj.

Notă. Asociația Arché este o organizație non-guvernamentala care desfășoară activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patromoniului cultural.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions