Fondurile strânse vor fi direcționate către Cabinetul de Tiflo-Pedagogie din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul Constanța
Instituţia Prefectului – Județul Constanța în parteneriat cu Consulatele Generale ale Republicii Turcia, Republicii Populare Chineze, Federaţiei Ruse la Constanţa şi organizațiile minorităților naționale organizează sâmbătă, 20 mai 2017, la Centrul Comercial VIVO! zona Food, cea de-a X-a ediție a Târgului de binefacere – „Să dăruim împreună”.
În cadrul târgului fiecare partener îşi concepe şi amenajează un stand pentru ţara pe care o reprezintă, Instituţia Prefectului realizând standul pentru România. La aceste standuri vor fi prezentate şi comercializate obiecte / suveniruri originale şi produse alimentare tradiţionale, se vor derula spoturi cu obiceiuri şi tradiţii ale etniilor, însoţite de momente artistice specifice.
Evenimentul este organizat din anul 2006, iar de-a lungul timpului fondurile colectate au fost oferite persoanelor cu dizabilităţi, secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost achiziţionat mobilier pentru Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgenţă Constanţa şi pentru Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea, au fost achiziţionate electrocasnice şi aparatura IT Centrului de Plasament „Antonio”, elevilor din mediul rural cu rezultate deosebite la învăţătură urmând ca în acest an să fie direcționate către Cabinetul de Tiflo-Pedagogie din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul Constanța.
sursa foto: Observator.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta