Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Să vină turiști pe litoral! Va fi o vară fierbinte!

Published

on

Astăzi, cu începere de la ora 11.00, la Mamaia s-a desfășurat o conferință de presă susținută de către președintele Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin. Alături de ea la acest eveniment a participat  și vicepreședintele Asociației, Daniel Ilușca. S-a vorbit mult despre promovarea stațiunii Mamaia și a litoralului românesc, dar și despre târgurile internaționale de turism la care au participat reprezentanții asociației. Ulterior desfășurării acestei conferințe, Corina Martin a postat pe pagina sa de facebook un text cuprinzător. ”Avem nevoie de o mai buna organizare pe Litoral, pe masura ce dezvoltam tot mai mult managementul destinatiei, la Asociatia Litoral-Delta Dunarii. In statiuni este nevoie de organizare, de coerenta, pe masura ce investim tot mai mult in promovare si in infrastructura turistica. In cazul statiunii Mamaia, aceasta trebuie sa ramana polul distractiei si simbolul vacantelor dinamice si active. Cluburile, evenimentele si distractia trebuie sa continue sa atraga turisti, asa incat Mamaia sa ramana cu aceeasi imagine de top pentru turismul romanesc, dar in acelasi timp e nevoie de coordonare si de putin efort pentru a dezvolta un produs turistic bine conceput si administrat, asa incat sa asiguram fiecarui segment de turisti conditiile si vacanta pe care si le-a dorit. E loc pentru toate tipurile de activitati comerciale. Dar fiecare la locul sau. Ne dorim turisti de sejur (cei care stau cel putin 5-7 nopti), ne dorim turisti straini (continuam sa atragem mai multe chartere pe saptamana si piete noi), ne dorim si turisti de weekend si de clubbing. Cluburile din Mamaia au facut cunoscuta statiunea mai repede si mai mult decat a facut-o orice minister sau autoritate de turism in atatia ani…Iar Asociatia Litoral-Delta Dunarii le sustine eforturile si investitiile. Sunt tari si piete pe care noi cheltuim bugete tot mai importante, tocmai ca sa mentinem si sa crestem interesul pentru o destinatie de distractie in cluburi si la evenimente muzicale (Anglia, Israel, Belgia, Franta, Germania, Rusia si tarile nordice!). In acelasi timp, vrem sa stimulam si sa sustinem cresterea numarului de innoptari, deci a sejurului si atunci investim pentru atragerea de zboruri interne dinspre restul tarii spre Litoral si pentru a atrage zboruri charter pentru serii de 7-9 nopti. Sustinem si incurajam eforturile investitionale ale hotelierilor si proprietarilor de restaurante, cluburi, beach bar-uri si locatii de agrement, si si pe cei din Satul de Vacanta. Cu totii trebuie insa sa intelegem ca nu mai merge oricum, ci este nevoie sa ne upgradam serviciile si oferta si sa ne integram intr-o politica organizata, de management al destinatiei. Mamaia va continua sa fie regina Litoralului si in acest an, iar seria de evenimente la care lucram de atatea luni si in forta, impreuna cu eforturile Primariei Constanta, reunite cu cele ale investitorilor si ale proprietarilor de afaceri in turism vor dovedi din plin pozitia de top pe care o meritam. La Constanta, aducem prima companie aeriana ce deschide baza operationala pe aeroport, iar eforturile noastre de a introduce zboruri interne si externe catre litoral, proiect pe care l-am realizat cu compania Blue Air, vor dinamiza dezvoltarea si promovarea Litoralului si a Deltei Dunarii! Multumim Primariei Constanta pentru ca sustine, in continuare, parteneriatul public- privat pe care l-am constituit cu 10 ani in urma pe Litoral, precum si pentru faptul ca a acceptat introducerea Taxei de Promovare Mamaia, proiect pe care l-am propus public din 2010, dar pe care am reusit sa il implementez in 2012 cu Primaria Mangalia (taxa a fost ulterior atacata in instanta de prefectul de la acea vreme si anulata) si in 2013 cu Primaria Constanta, ceea ce a devenit un model de organizare pe care il promovez si il promovam in restul tarii prin Federatia FAPT. Daca insa Primaria Constanta nu ar fi investit in dezvoltarea statiunii Mamaia in ultimii 10 ani, daca CJ Constanta nu ar fi inteles si nu ar fi sustinut constituirea Asociatiei Litoral-Delta Dunarii, cu 10 ani in urma si daca Primaria Constanta si CJ Constanta nu ar fi inteles, in 2013, principiul si ideea proiectului Taxei de Promovare, Mamaia nu ar fi devenit ceea ce este astazi si nu ar fi putut trage dupa ea tot Litoralul, asa cum o face astazi. Nu pot sa nu ma intreb unde ar fi fost ca imagine astazi statiunile din sudul Litoralului daca Taxa de Promovare pe care reusisem sa o implementez acolo ar fi functionat acolo (daca ar fi functionat pe principiul si mecanismul pe care le-am propus!). Intre timp, multumesc Primarilor orasului Constanta, cel de atunci si cel de acum, pentru ca au acceptat sa facem, impreuna, istorie pentru turismul din Romania! Suntem cea mai puternica echipa de promovare a turismului din aceasta tara, avem alaturi alte 12 Primarii, 2 Consilii judetene, 2 aeroporturi si mii de agenti economici privati. Ne apropiem de un moment istoric pentru Constanta. Va invitam de acum la Conferinta de presa din 26 aprilie pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu Constanta, la deschiderea Bazei operationale Blue Air la Constanta si la intampinarea primului zbor Constanta-Roma! In aceeasi seara, Asociatia Litoral-Delta Dunarii invita agentii de turism, presa locala si nationala si partenerii si membrii nostri la o Seara festiva! Va fi petrecere, va fi Sarbatoare!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions