Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Sacul lui Moș Crăciun, adus la Constanța de nepotul ministrului ceaușist Postelnicu

Published

on

Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Constanța a publicat astăzi în SEAP un anunț privind atribuirea contractelor secvențiale pentru achiziția cadourilor de Moș Crăciun, destinate preșcolarilor și școlarilor din oraș. Achiziția a fost împărțită în trei loturi: dulciuri, portocale și suc de fructe. Furnizarea dulciurilor a fost câștigată de SC Astoria Total Service A&G SRL din Pitești, la prețul de 346.815 lei plus TVA. Celelalte două loturi au fost câștigate de firma constănțeană Ned Com SRL, care va încasa de SPAS 58.464 de lei plus TVA pentru livrarea de portocale și 107.415 lei plus TVA pentru suc de fructe. Primul contract a fost încheiat pe 7 decembrie, iar celelalte două pe 8 decembrie. Înainte de publicarea anunțului de atribuire în SEAP, mai exact pe 13 decembrie 2017, Primăria Constanța și SPAS au anunțat pe site-ul oficial că s-a început distribuirea pachetelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru preșcolari și școlari.

”Nepotul de aur” al fostului șef al Miliției și Securității

Furnizorul dulciurilor – firma Astoria Total Service A&G SRL – este o societate specializată în comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun. Societatea a fost înființată în anul 2004, iar la momentul de față are un capital social de 50.000 de lei. Potrivit datelor financiare, societatea a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 15.020.351 de lei și un profit brut de 431.745 de lei. Potrivit vrăjitorul.eu, Astoria Total Service A&G SRL este deținută de Marian Petrescu (34% din părțile sociale), Tiberiu Bică Postelnicu (33%) și Ionuț Bușe (33%). Cel mai cunoscut dintre aceștia este, din capul locului, Tiberiu Bică Postelnicu, supranumit în presă ”nepotul de aur” al fostului ministru de interne din ultimul guvern ceaușist, Tudor Postelnicu.

Tudor Postelnicu, în două ipostaze: alături de Nicolae Ceaușescu și alături de ”nepotul de aur”

Tiberiu Bică Postelnicu a fost cotat în topul Forbes România cu o avere de peste 50 de milioane de dolari. De-a lungul timpului, acesta a făcut afaceri cu persoane importante din România, printre care magnatul Ion Nicolae și afaceristul-politician Adriean Videanu. Cu Niculae a fost asociat la Asirom, însă în anul 2005 și-a vândut participația de 10% cu 9,5 milioane de euro către un fond de investiții american. Tiberiu Bică Postelnicu mai deține participații în nume propriu în 35 de societăți comerciale, cele mai importante fiind Total Distribution Group SRL și IATSA SA Pitești, desprinsă după revoluție din platforma Dacia. În IATSA deține acțiuni și Adriean Videanu. Însă mai există o societate, Equity Invest, în care Postelnicu și Videanu sunt asociați, alături de alte persoane. În sfârșit, nepotul temutului șef al Miliției și Securității a mai livrat produse similare către Primăria Constanța și cu ocazia sărbătorilor din iarna anului trecut, prin intermediul Topi Import Export SRL. Așadar, vorbim de o relație de lucru mai veche, chiar dacă firmele implicate sunt diferite (vezi aici un articol relevant pe această temă).

Tipul de la Ned Com a fost asociat cu Learciu și cu un off shore cipriot

Advertisement
usr

De cealaltă parte, Ned Com SRL este o societate înființată în anul 1995, cu sediul în Constanța, pe strada Vârfu cu dor. În anul 2016, a realizat o cifră de afaceri de 39.942.137 de lei, având 40 de salariați și obținând un profit net de 463.169 de lei. Potrivit Vrăjitorul.eu, părțile sociale sunt deținute în cote egale de Leonard Cristian Nedelcu și Corina Nedelcu. Aceasta din urmă a intrat în firmă în anul 2014, cesionând participația de până atunci a lui Adrian Dragoș Pitu, fost jucător de fotbal la Faru Constanța. Leonard Nedelcu, împreună cu Pitu și cu actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, ALDE-istul Dumitru Daniel Learciu au fost asociați într-o altă firmă, pe numele ei Euro Investments & Management SRL, pentru o scurtă perioadă de timp, în anul 2007. Toți trei s-au retras din afacere, iar firma a fost redenumită Regep Trading SRL, schimbându-și sediul social în Cumpăna. Anul trecut, de sărbătorile de iarnă, loturile livrate acum de Ned Com SRL au fost asigurate de Geocor Trade Imp-Exp SRL, o firmă în care Leonard Nedelcu este administrator și asociat cu 40% din părțile sociale. Restul de 60% din firmă aparține unui off-shore din Cipru, pe numele său Commsecure Limited, în fapt o căsuță poștală din Nicosia cu beneficiari necunoscuți… publicului.

Acum, că am lămurit traseul, putem afirma fără rezerve că sacul lui Moș Crăciun e adus la Constanța, de când e Făgădău primar, de fostul asociat al lui Learciu și-al off shore-ului ciprioit pomenit mai sus (cu siguranță mai important în ecuație!), precum și de ”nepotul de aur” al fostului șef ceaușist al Miliției și Securității. Sărbători cu bine!

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions