Prin bugetul pentru anul viitor continuăm măsurile noastre guvernamentale de creştere a puterii de cumpărare, susţinere a investiţiilor şi întărire a disciplinei cheltuielilor publice, spune Marcel Ciolacu.
Salariul minim 2024. Proiectul bugetului pentru anul 2024 şi perspectivele de creştere ale salariului de bază minim brut pe economie garantat în plată au fost principalele teme ale reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, prezidată de premierul Marcel Ciolacu. O decizie cu privire la nivelul salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată va fi luată la nivelul Guvernului după ce vor fi analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor.
„Prin bugetul pentru anul viitor continuăm măsurile noastre guvernamentale de creştere a puterii de cumpărare, susţinere a investiţiilor şi întărire a disciplinei cheltuielilor publice. Asigurăm resursele necesare pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, majorarea salariilor din educaţie, aşa cum ne-am angajat, şi susţinerea tuturor drepturilor sociale. Fondurile alocate pentru investiţii vor fi mai mari decât cele din 2023, ajungând la 7,2% din PIB. Bugetul pentru anul viitor va fi orientat spre dezvoltare, dar cu o importantă componentă economică”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului de presă al Guvernului.
Prim-ministrului a mai spus că la consultări, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a prezentat proiectul de buget pentru 2024, fundamentat pe o creştere economică de 3,4% din PIB şi având în vedere o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 4,6%.
„Creşterea estimată a veniturilor se bazează pe aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, a aplicării soluţiilor de digitalizare şi îmbunătăţirea colectării. ”Aşa cum am asigurat în repetate rânduri, nu vom creşte taxe sau impozite”, a subliniat Ciolacu.
Reprezentanţii Guvernului, sindicatelor şi patronatelor au avut consultări şi cu privire la creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
„Avem în vedere majorarea salariului minim pe economie cu un procent care să se reflecte în creşterea puterii de cumpărare a oamenilor, mai ales în contextul reducerii inflaţiei”, a precizat şeful Executivului, conform sursei citate.
Guvernul a propus partenerilor sociali creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 3.700 de lei începând cu 1 iulie 2024, inclusiv pentru salariaţii din agricultură şi industria alimentară, şi menţinerea nivelului de 4.582 de lei pentru angajaţii din sectorul construcţiilor.
O decizie cu privire la nivelul salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată va fi luată la nivelul Guvernului după ce vor fi analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor.
Lovitura pentru romani: Salariul minim NU creste din 1 ianuarie 2024 – Ministerul Muncii anunta majorare la vara
Premierul Marcel Ciolacu, alături de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, au avut discuții marți cu patronatele și sindicatele pentru stabilirea salariului minim pe economie în 2024.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, fiecare participant a venit cu propria propunere. Guvernul urmează să decidă acum între variantele creșterii salariului minim discutate cu Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social.
Ceea ce este sigur este că Guvernul a transmis deja că salariul minim nu va crește de la 1 ianuarie 2024, astfel că există o amânare a majorării acestuia. Ce nu se știe deocamdată este cu cât va crește salariul minim dar nici de la ce dată se va aplica o majorare, din luna martie sau de la jumătatea anului viitor.
Ministerul Muncii a venit la întâlnirea cu sindicatele și patronatele cu propunerea de creștere a salariului minim pe economie la 3.700 de lei incepând din luna iulie a anului viitor, adică o amânare cu 6 luni față de promisiunea inițială a Guvernului. În același timp, propunerea Ministerului Muncii înseamnă și o scădere cu 50 de lei față de suma discutată și solicitată de sindicate la discuțiile anterioare. Sindicatele au propus majorarea salariului minim pe economie de la 3.300 de lei, cât este în prezent, la 3.750 de lei, astfel că noul salariu net va fi de 2.268 de lei.
Pe de altă parte, patronatele au prezentat propunerea de a schimba modul în care se face calculul salariului minim. Acestea au propus să existe un salariu minim pe oră sau un salariu minim în funcție de sectorul de activitate, cum se întâmplă, de exemplu, în prezent, în construcții.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SALARIUL MINIM PE ECONOMIE ÎN 2024
salariul minim în prezent:
3.300 lei brut (200 lei neimpozitați) – 2.079 lei net
salariul minim, ianuarie 2024:
3.300 lei brut (fără facillități) – scade la 1.989 lei net
salariul minim, iunie 2024:
3.700 lei brut (fără facilități) – crește la 2.217 lei net (majorare cu 12,12%)
În același timp, patronatele și sindicatele au anunțat, la întâlnirea de marți cu premierul și ministrul Muncii, la Palatul Victoria, că nu sunt de acord cu eliminarea facilității celor 200 de lei neimpozabili. Aceștia au transmis că se dorește prelungirea și în 2024 a scutirii de taxe pentru 200 de lei din salariul minim pe economie. Sindicatele și patronatele au solicitat ca această facilitate să nu mai fie eliminată nici după următoarea creștere a salariului minim, prevăzută pentru 2024. (sursa: realitateatv.net)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta