Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sâmbătă noaptea România trece la ora de iarnă

Published

on

Sâmbătă noaptea, România va trece la ora de iarnă, iar ceasurile vor fi date cu o oră înapoi. Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Anul acesta ar putea fi ultimul în care România mai trece la ora de iarnă. Decizia de renunțare la schimbarea orei depinde de fiecare stat în parte și ar putea intra în vigoare din 2021.

În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de CE. Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei.

Țările europene au introdus dispozițiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război și în timpul crizei petroliere din anii 1970. Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naționale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puțin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetățenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătății.

Advertisement
usr

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions