Primăria municipiului Constanța notează că Poliția Locală desfășoară permanent acțiuni de verificare a șantierelor organizate pe raza municipiului Constanța. Agenții se asigură, în primul rând, că se respectă obligația privind amenajarea rampei în interiorul șantierelor, conf. art.3 pct.8 din H.C.L.184/2013. De asemenea, investitorii/executanții sunt notificați și în legătură cu alte prevederi:
- asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru prevenirea împrăștierii în cadrul șantierelor și în zona învecinată a deșeurilor, a materialelor de construcții, a molozului sau a pământului de către utilaje, mijloace de transport, curenți de aer sau ploaie și asigurarea curățeniei, conf art.5 pct.10;
- asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru prevenirea murdăririi, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe, conf art.5 pct.19;
- prevenirea degradării sau deteriorării trotuarelor, bordurilor, a străzilor, în scopul executării unor lucrări, de către utilajele care execută lucrări de orice fel, conf art.9 pct.4;
- împiedicarea producerii și răspândirii prafului în și din incinta organizărilor de șantier, pe traseul lucrărilor edilitar-gospodărești și pe amplasamentele de lucrări pentru demolarea construcțiilor, prin pulverizare cu apă a amplasamentului sau porțiunilor din clădire supuse demolării, conf art.11 pct.3;
- asigurarea tuturor condițiilor necesare, inclusiv prin dotarea cu bene speciale, pentru prevenirea împrăștierii în cadrul șantierelor și în zona învecinată, a deșeurilor, a materialelor de construcții, a molozului sau a pământului de către utilaje, mijloace de transport, curenți de aer sau ploaie, precum și asigurarea curățeniei, conf.art.11 pct.4;
- împrejmuirea cu panouri aliniate, inscripționate cu denumirea firmei constructoare și cu un aspect estetic corespunzător a lucrărilor de construcții, în limita suprafețelor legal aprobate, precum și acoperirea cu plasă a construcțiilor aflate în construcție, conf art.11 pct.6.