Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Săptămâna și blocul, la Năvodari! O firmă din Lumina este beneficiar!

Published

on

Săptămâna trecută vă informam asupra depunerii documentației pentru construirea unui bloc de locuințe la Năvodari, care aparținea unei firme din Bacău. După numai câteva zile, iată că un nou memoriu de  prezentare a fost depus la Agenția Națională pentru Protecția Mediului Constanța pentru obținerea acordului de mediu. Și de această dată este vizată construcția unui bloc de locuințe cu patru etaje în Mamaia Nord, lotul 8/4. Acest bloc, care va avea demisol, parter, 4 etaje, spații comerciale atât la parter, cât și la demisol aparține firmei Black Sea  Investments Company SRL. Am încercat să aflăm a cui este această companie și am aflat că este vorba despre Cristian Șerban, om de afaceri, născut în Brăila, în anul 1969. Ce anume dorește să facă? Iată ce scrie în memoriul de prezentare: blocul va fi ridicat în intravilanul orașului Năvodari, pe o suprafață de 376 mp, fiind situat într-o zonă destinată construcțiilor de locuințe. În justificarea necesității proiectului, se menționează că edificarea acestui obiectiv vine în întâmpinarea nevoii tot mai crescânde a populației pentru spațiile de locuit  și pentru cele din sfera serviciilor. Potrivit memoriului, acest proiect se încadrează în planul urbanistic zonal ”Litoral Mamaia Nord”, care a fost aprobat de Consiliul local Năvodari prin două hotărâri de consiliu din anii 2104 și 2016. Deja există și certificatul de urbanism eliberat la 1 martie a.c.  Blocul va avea o înălțime de 18 m și va ocupa o suprafață construită de 165,4 mp. În plus, va avea și 5 locuri de parcare în exterior și unul în interior. Oricum, o parcare atât de mică pentru un bloc cu patru etaje își va dovedi în scurt timp ineficiența. Potrivit memoriului, pe timpul lucrărilor de construcții, vor fi stabilite măsuri specifice astfel încât să fie afectate suprafețe minime de teren. ”După terminarea lucrărilor., surplusul de pământ va fi evacuat și depozitat în locurile indicate de administrația locală. La încheierea lucrărilor, suprafețele ocupate temporar vor fi aduse la starea inițială.”. (…) Organizarea de șantier se va realiza strict pe suprafața deținută de beneficiar, iar lucrările necesare organizării de șantier vor fi lucrări specifice de construcții (amplasare container 3X2 m pentru scule și materiale, toalete ecologice) cu o durată limitată de timp (până la finalizarea lucrărilor de construire a obiectivului) și care vor respecta atât măsurile de protecție a mediului cât și celelalte norme specifice acestui tip de activitate.”. Se dau asigurări că punerea în operă a lucrărilor de șantier se va face după obținerea avizului de mediu. De asemenea, în memoriu se mai precizează că pe perioada derulării lucrărilor se vor amenaja spații temporare pentru stocarea deșeurilor. Rămâne de văzut când va obține acordul de mediu pentru a putea demara lucrările.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions