Conecteaza-te cu noi

Societate

ȘAPTE bebeluși au venit pe lume în prima zi a anului 2022, la Spitalul Județean Constanța

Published

on

De vineri, 31 decembrie 2021, ora 8.00 și până astăzi, 3 ianuarie 2022, ora 8.00, 846  persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. După efectuarea investigațiilor necesare, 223 pacienți au fost spitalizați. Secțiile cu cele mai multe internări sunt: Pediatrie (64), Obstetrică-Ginecologie 1 (32) și Cardiologie (19).

În primele 24 de ore ale intervalului menționat, mai exact din data de 31 decembrie 2021, ora  8.00 până pe 1 ianuarie 2022, 8.00,  la Unitatea Primiri Urgențe au fost înregistrați 239 de pacienți dintre care 53 au fost internați.

În prima zi a anului 2022 au avut nevoie de investigații și îngrijiri medicale alți 312 pacienți. 81 dintre aceștia au fost spitalizați.

Și ieri activitatea din UPU a fost intensă. 295 de persoane au fost preluate și investigate de către personalul medical. 79 dintre acestea au rămas internate.

Printre pacienții preluați în această perioadă sunt și doi minori cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, care prezentau arsuri din cauza petardelor și care au fost internați pentru îngrijiri de specialitate.

Primul copil născut în anul 2022 la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța este o fetiță (03.24 a.m).

”În prima zi a noului an, în maternitatea SCJU Constanța, s-au născut 7 bebeluși (4 fete și 3 baieti). Le urăm micuților bun venit pe lume iar pacienților noștri le dorim multă sănătate, răbdare în lupta cu Covid-19, îi sfătuim să se vaccineze și îi asigurăm de faptul că, în permanență, căutăm cele mai bune soluții și depunem toate eforturile pentru a le oferi îngrijiri medicale cât mai eficiente și performante.”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

Foto: Ilustrativ

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions