Primăria comunei Saraiu derulează mai multe proiecte care vizează dezvoltarea și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. Primarul Dorinela Irimia a declarat recent pentru “Ordinea.ro” că Ministerul Mediului ar trebui să țină cont de termenele privind semnarea contractelor, astfel încât să fie demarcate procedurile privind organizarea licitației pentru aceste proiecte. “Vine sezonul rece și aceste lucrări sunt executate în aer liber, așa încât echipele de muncitori nu pot lucra. Mai mult, mai există și variant eventualelor contestații, așa încât se va întârzia, iar perioada nu va mai fi prielnică execuției lucrărilor”, a declarant primarul Dorinela Irimia pentru ziarul nostru.
Potrivit edilului, proiectul a fost depus la Ministerul Mediului și presupune construirea și amenajarea unei platform comunale de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd în comuna Saraiu. “Proiectul a fost declarat eligibil, are valoarea de 2,8 milioane de lei, documentele privind finanțarea au fost semnate și suntem în procedură de achiziție”, a declarat edilul din Saraiu care, recent, a primit un titlu de onoare pentru munca depusă, urmare a unui concurs organizat la nivelul județului Constanța. Pentru acest lucru, Dorinela Irimia ne-a spus că aprecierile primite o onorează și o obligă, în același timp, să se implice în tot mai multe proiecte pentru localitatea a cărei activitate o coordonează. .
Amintim faptul că, Primăria și Consiliul Local Saraiu au reușit să obțină finanțare pentru mai multe proiecte pe care edilul le-a semnat și pe care le consideră ca fiind de importanță majoră pentru localitate. Este vorba despre următoarele proiecte:
- “Modernizare și completare gospodărie de apă”, comuna Saraiu, județul Constanța, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 1.870.085,00 lei;
- “Reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței cu program normal din localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, județul Constanța”, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 552.584,00 lei;
- “Reabilitare, extindere și dotare dispensar uman, comuna Saraiu, județul Constanța”, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 1.121.437,00 lei;
- “Asfaltare străzi în localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, județul Constanța”, cu valoarea alocată din bugetul de stat de 14.388.464,00 lei.
Reprezentanții MDRAP au informat conducerea administrației locale a comunei Saraiu că documentele privind finanțarea dintre UAT și minister pentru obiectivele aprobate la finanțare PNDL 2017-2020 se pot face până la data de 31.12.2017, doar pentru oiectivele de investiții pentru care se transmite documentația completă, iar cheltuielile respectă standardele de cost în vigoare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta