Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Sărbătoare la Mangalia: Ziua Moscheii EsmaHan Sultan

Published

on

Primăria Municipiului Mangalia organizează, sâmbătă 17 august, Ziua Moscheii EsmaHan Sultan, eveniment dedicat comunității musulmane din Mangalia. Cu acest prilej, începând cu ora 12.00, toți cei interesați de istoria unuia dintre cele mai vechi și frumoase lăcașuri de cult musulman din România pot participa la deschiderea evenimentului, care va avea loc în incinta geamiei.

Printre oficialitățile  invitate la eveniment se numără E.S. Sulhi Turan, Consul General al Republicii Turcia la Constanţa, muftiul Iusuf Murat, dar și primarul Mangaliei, Radu Cristian. În cadrul manifestărilor, oficialitățile prezente și reprezentanți ai comunității musulmane vor susține alocuțiuni prin care vor evoca trecutul monumentului istoric din sudul județului Constanța.

Totodată, va fi oficiată o slujbă religioasă de către hogea Ismet Halil, care slujește în acest lăcaș de cult de peste 30 de ani. Participanții la eveniment pot vizita moscheea pe parcursul întregii zile, ocazie cu care vor cunoaște îndeaproape istoria geamiei din Mangalia, dar și obiceiurile și tradițiile musulmanilor din Dobrogea.

După manifestările de la moschee, începând cu orele 17.00, pe Stadionul Central din localitate, vor avea loc celebrele lupte tătărești, structurate pe trei categorii: localnici, tineret până în 21 de ani și open – fără limită de vârstă. Organizatorii anunță că pentru fiecare secțiune, cei care se vor clasa pe primul loc vor primi ca premiu un berbec, conform tradiției. Pentru ceilalți câștigători ai întrecerilor specifice musulmanilor, premiile vor fi în bani.

Advertisement
usr

Moscheea EsmaHan Sultan, cu o bogată tradiţie istorică, religioasă şi culturală este vizitată în perioada sezonului estival de mii de turiști români și străini, care rămân impresionați de arhitectura aparte în stil maur.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions