Advertisement
Categories: Societate

Sărbătoare pentru catolici: binecuvântarea copiilor şi sfinţirea crinilor

Bisericile Catolice îl sărbătoresc azi, 13 iunie, pe sfântul Anton de Padova. Cu această ocazie sunt binecuvântaţi copii şi sfinţiţi crinii. Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură. La Constanța, Biserica Catolică a oficiat slujba de dimineață, începnd de la ora 8.00. Sfințirea crinilor va avea loc la ora 18.00. Pe pagina sa de facebook, Ieronim Iacob a postat următoarele:  ”Oferim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: – ca mulțumire pentru harurile primite de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Anton de Padova; – pentru pace, liniște și armonie creștină în familii; – pentru dragoste între soți și înțelegere între părinți și copii; – pentru întoarcerea păcătoșilor și iertarea păcatelor; – pentru alinarea suferințelor și vindecarea bolilor de orice fel; – pentru luminarea minții și succes la examene; – pentru găsirea unui partener/partenere de viață bun/ă și credincios/ă și o căsătorie cu viitor fericit; – pentru ajutor la serviciu, găsire de serviciu, statorncie în seriviciu și un salariu meritat; – pentru cei care călătoresc, pe mare, în aer și pe uscat, ca să ajungă cu bine la ținta călătoriei lor; – pentru cei care lucrează departe de familia lor, ca să nu slăbească dragostea, să nu-și uite datoriile de soț/soție și să se întoarcă cu bine la cei dragi ai lor; – pentru toți cinstitorii Sfântului Anton de Padova care au alergat și aleargă cu încredere la mijlocirea și protecția lui puternică; – pentru pace, liniște și prosperitate în familii, în țara noastră și în lumea întreagă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Stroe l-a executat pe șeful PSD Costinești după ce partidul s-a aliat cu AUR

Demiteri la PSD Costinești după ce primarul social – democrat a anunțat că formațiunea pe… Read More

5 ore ago

Destinația Mamaia – Constanța, promovată în cadrul târgului de turism ITTF Varșovia

Stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt căutate de tour-operatorii din Polonia! Turiștii străini își doresc… Read More

9 ore ago

Peste 1.200 de cadre ale Ministerului de Interne vor asigura protecția secțiilor de votare din județul Constanța

Pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță, legalitate și ordine publică a scrutinului pentru alegerea… Read More

9 ore ago

Bărbat din Cobadin, reținut după ce a fost prins de câteva ori beat și fără permis de conducere la volan

Un bărbat din județul Constanța a fost reținut de polițiști și va fi prezentat procurorului… Read More

9 ore ago

Consilierii județeni din Constanța, convocați în ședință ordinară. Se alege unul din cei doi vicepreședinți ai CJC

Consiliul Județean Constanța a fost convocat de președintele Florin Mitroi în ședință ordinară pentru data… Read More

10 ore ago

Constanța. Un tronson al străzii Baba Novac a intrat în reabilitare

Primăria Constanța informează că, începând de astăzi, echipele Confort Urban intervin asupra zonei pietonale pe… Read More

10 ore ago