Opinie
Satul – Crăciunul – Haina și povara sărăciei
Am mers în caravana, numită “a bucuriei”, prin care părintele Claudiu Banu a dorit să fie Moș Crăciunul unor familii nevoiașe din satele dobrogene, având drept spiriduși o însemnată parte a constănțenilor. Ca la un clinchet de clopoțel la debut de colind, la glasul părintelui, biserica Sfântul Mina a devenit neîncăpătoare. Alimente, haine, jucării – și nu puține. Și așa a început colindul, care încă nu s-a sfârșit.
Și da, este o caravană a bucuriei, de moment, însă am simțit adânc tristețea – a mea și a lor. Chipuri de copii cu ochii în lacrimi de bucurie pentru darurile primite, dar în spatele sclipirilor era bine pitită tristețea. Ei nu au nicio vină că s-au născut acolo, în spații rupte de civilizație departe de a le oferi șanse minime de autodepășire. Într-o casă, doi dintre cei 5 copii au desfăcut nerăbdători cutia de cadouri. Printre altele, erau două cărți și un pachet de cărți de joc. Unul a acaparat ambele cărți, celălalt, a luat pachetul de cărți de joc și l-a pitit sub pernă. Unul a mulțumit, celălalt își păzea pachetul de cărți de joc. Cel ce a ales cărțile a primit în dar și un calculator. Copii crescuți în aceeași familie, dar cu vise diferite. Oare ce îi determină să aibă dorințe atât de antagonice? Ce îi va face să își dorească un trai mai bun? Doar Hristos născut în ieslea Betleemului poate ști. Sfatul oferit de părintele, atât pentru copii, cât și pentru părinți, a fost să nu abandoneze școala și Biserica – singurele coordonate ce mai pot salva satul dobrogean. Au primit alimente, haine și jucării, iar cei mai preocupați de școală au primit și câte un calculator. Le-au primit cu bucurie, dar s-au întors în casele lor de chirpic mirosind a căldură dogorind din sobe rudimentare. Și să își dorească mai mult, nu au de unde. Este un cerc vicios din care au de suferit doar copiii. Părinți neputincioși, sisteme de asistență socială neviabile, școli dărăpănate, biserici triste – doar râsul lor de copii nevinovați îți spune că în acele sate e totuși viață.
Șase copii – o casă de chirpic, un brad împodobit în curte și o coroană de Crăciun pe ușa scorojită
Intrăm, ei ne zâmbesc. Cel mai mic – un bebeluș de maxim 6 luni, apoi încă 5 copii cu vârste între 1 și 7 ani. Părintele se așază și intră în vorbă cu mama. O femeie harnică, ce se vedea preocupată de familia ei. Întreabă de soț, de cum este cu frigul și cum se încălzesc, și, fără să stea pe gânduri, își scoate haina și căciula de blană și i le oferă pentru soțul ei. Ea nu s-a plâns, nu s-a arătat nemulțumitoare cu ce are sau nu, însă mi-a fost foarte clar că gestul părintelui a fost unul venit să le arate că va fi mereu cu ei, chiar și după ce va pleca de acolo. Și așa a fost. Impresionată de gest, fac o postare pe care Antena 1 îmi cere permisiunea să o preia. La nici 3 ore de la acel moment, fratele părintelui l-a sunat și i-a spus că el le va cumpăra casa alăturată ce părea un conac boieresc pe lângă bojdeuca lor. Momentul nu fost lipsit de piedici, că parcă la orice gest pe care-l fac oamenii cărora le pasă de oameni, primesc și lovituri. Mama celor 6 copii a avut impresia, în primă fază că gestul este umilitor, însă la scurt timp și-a dat seama că totuși este nevoie de tot acest sprijin venit din inimă pentru inimile lor. Și a acceptat ajutorul.
Umilința sărăciei îi împiedică de multe ori să mai vadă limpede nevoia lor da a avea alături alți oameni. Însă, din nefericire, această mândrie nejustificată îi poate împiedica pe cei mici să-și alunge tristețea cuibărită în spatele sclipirilor bucuriei lor copilărești.
Pe tot parcursul drumului case triste, acoperite de câțiva fulgi de nea. Ici și colo din coșuri – fum, semn că acolo se așteaptă Crăciunul. În acele căsuțe de chirpici, cu ferestre abia ținute în tâmplării de lemn vechi sunt chipuri de copii așteptând la geam sania Moșului care a rămas împotmolită, dar l-a ajutat părintele venind în locul lui. Sunt încă mici și, pentru că nu au cunoscut și alte case, li se pare că firescul este acolo, în casa lor mică și dărăpănată. Și drept, firescul bucuriei Crăciunului poate fi oriunde se naște Hristos în sat sau în oraș, la masă săracă sau bogată, însă pentru nașterea Lui nu e timp de jale, nici de tristețe, este nevoie doar de inimi îmbrăcate în bucurie. El se naște an de an în ieslea inimilor noastre și zâmbește cu fiecare prunc ce primește un dar.
