Încă de la alegerile locale din luna iunie a anului trecut, scandalurile de la Hârșova se țin lanț. Uneori au fost foarte dese, dar în ultima perioadă s-au mai rărit. Dar asta nu înseamnă că lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Și să știți că nu ne referim la certuri și discuții dintre doi vecini. Nu, ne referim la punctele de vedere radical opuse între cei din organizațiile de partid. Așa cum știți, primarul ales, Viorel Ionescu, este membru al ALDE. Viceprimarul Ionel Dia este membru al PNL, iar cei din PSD nu s-au ales cu nici o funcție reprezentativă. Însă au avut ani de zile un primar, respectiv pe Tudor Nădrag. Acesta este la ora actuală președintele organizației PSD Hârșova. Din această calitate, a transmis un comunicat de presă lung și acuzator la adresa primarului Ionescu. Iată ce scrie legat de situația existentă la nivelul Spitalului. ”Cea mai bună dovadă că nu îl interesează (n.r. – pe primarul Viorel Ionescu) soarta oraşului este bătaia de joc cu care tratează problema spitalului. Minte cu neruşinare că doctorul Fricăţel nu şi-a dat demisia, ba mai şi comunică acest lucru în numele dânsului. Adevărul este unul singur: doctorul Fricăţel şi-a depus demisia din funcţia de Director medical, supărat pe modul cum sunt tratate problemele spitalului de către actualul primar. Dovada că actualul primar abordează cu duşmănie funcţionarea spitalului o constituie în primul rând numirea ilegală a unei coafeze la conducerea acestei unităţi medicale, iar apoi numirea unui manager incompetent care a plecat izgonit de la Spitalul Cernavodă. Minte că au angajat trei medici. Da, au angajat trei medici, ba şi un avocat care nu au venit niciodată la spital şi cărora le plateşte banii degeaba. Salariaţii de la spital se află într-o stare de nemulţumire generală. Este păcat de această unitate medicală absolut necesară pe care am salvat-o de la desfiinţare şi care devenise o unitate etalon pe ţară la nivelul categoriei sale şi unde doctorul Fricăţel a fost declarat pe locul întâi pe ţară la numărul de intervenţii chirurgicale, unele de complexitate deosebită. Au ajuns ca nişte impostori să-şi bată joc de acest spital, în frunte cu actualul primar. Şi încă o dovadă: să se consulte registrul de funcţionare a centralei termice a spitalului, unde la minus 15 grade se furniza căldura două ore pe zi.”
Nici problema reabilitării spitalului nu a fost omisă
”Domnul Ionescu a minţit că va înfiinţa cabinete medicale şcolare deşi Consiliul Local a hotărât acest lucru. Având în vedere că am fost ales Preşedinte al Asociaţiei Comunităţilor Locale Riverane Dunării din Romania, am căutat să profit de faptul că avem parteneri 14 universităţi şi institute specializate în atragerea de fonduri europene. Astfel, unui colectiv de la Universitatea din Craiova am comandat încă din anul 2015 un proiect pentru reabilitarea spitalului şi dotarea acestuia cu aparatură de ultimă generaţie. Constat cu amărăciune că au abandonat acest proiect. Probabil că a fost mai convenabil când în anul 2007, echipa Chiriţă-Stancu au tocat 30 de miliarde lei pentru reabilitarea spitalului şi nu au realizat nimic, ba mai mult, au luat centralele termice de la Asociaţia de locatari (fosta Iliescu) şi le-au montat la spital de unde şi-au luat banii. Unui colectiv de arhitecţi de la Universitatea din Bucuresti le-am comandat în anul 2015 cel mai frumos proiect pentru valorificarea apelor termale: un centru multifuncţional cu 30 de camere de cazare, cu bazine, săli de tratamente şi săli de conferinţe în parteneriat cu Bulgaria. Din păcate a fost abandonat în mod intenţionat. În vara anului 2016 am predat oraşul la cheie: asfaltat pe 70% din străzi, parcuri, locuri de joacă pentru copii, spitalul pus la punct şi l-am asigurat de tot sprijinul meu pentru valorificarea celor zece proiecte aflate în lucru (recent s-au aprobat proiectele depuse de noi in octombrie 2015: trei milioane euro pentru reabilitarea şcolii vechi şi asfaltarea a încă zece străzi precum şi un milion de euro pentru modernizarea stadionului. În ceea ce mă priveşte, mă consider un om educat care ştie să piardă şi l-am asigurat pe domnul Ionescu de tot concursul şi expertiza mea. Din păcate acesta nu are nici o treabă cu oraşul. El a venit la japcă şi la răzbunare. M-aş fi bucurat ca oraşul să ajungă pe mâini bune, dar din păcate constat că nu este aşa. Vă veţi convinge cu fiecare zi ce trece. Având în vedere îngrijorarea cetăţenilor de bună credinţă privind viitorul oraşului, starea de nemulţumire creată chiar şi în rândul celor care l-au votat, s-a iniţiat procedura de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Ionescu Viorel. Cei care doresc să semneze alături de cei peste 2500 de semnatari existenţi, sunt aşteptaţi zilnic între orele 9-12 şi 16-19 cu documentul de identitate la sediul PSD.”, precizează Tudor Nădrag în comunicatul de presă. Am încercat să-l contactăm pe primarul ales al orașului, Viorel Ionescu, dar nu am reușit să stăm de vorbă pentru a-i lua un punct de vedere vizavi de acest scandal. (Foto: Tudor Nădrag)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta