Președintele USR Constanța, Remus Negoi, declara vineri, 27 octombrie că de la Constanța va participa la Congresul privind alegerea președintelui la nivel national o delegație formată din 10 reprezentanți. Printre ei, 8 delegați desemnați în cadrul Conferinței Județene plus alți doi delegați de drept, respectiv deputatul Stelian Cristian Ion – membru în cadrul Biroului Național al USR și Lorin Ursa, acesta fiind prezent în cadrul Comisiei de Arbitraj de la nivel național. Nici bine nu s-a uscat cerneala pe documentul privind alegerea lui Dan Barna în funcția de președinte al USR că lideri din organizațiile din țară au anunțat ilegalități și au contestat alegerile. Tot așa am aflat și că de la Constanța, conducerea organizației nu a fost la Congres. Este vorba despre președintele Remus Negoi, deputatul Stelian Cristian Ion și senatorul Ramona Dinu. De altfel, de duminică după amiază au apărut informații la nivel național conform cărora senatorul Ramona Dinu a semnat scrisoarea deschisă formulată de 15 parlamentari și lideri ai formațiunii prin care sunt denunțate ilegalități în organizarea Congresului care a dus la alegerea lui Dan Barna ca președinte al partidului. Astfel, semnatarii cer “recunoașterea crizei de moralitate și legitimitate de la vârgul USR, remedierea de urgență a problemelor și revenirea la principiul respectării regulilor inclusiv și mai ales în interiorul partidului”.
Președintelui USR Constanța, Remus Negoi, i-au trebuit ore bune pentru a confirma informația “Ordinea.ro” și ne-a declarat: “Din motive personale, nu am participat la Congresul USR, însă a participat, în locul meu un coleg care fusese ales delegat supleant în Conferința Județeană”. Scurt și interesant, în condițiile în care așa numitele… probleme personale au apărut brusc, iar colegul său de partid, deputatul Stelian Cristian Ion confirmă “nerespectarea procedurilor și a regulamentului” în organizarea Congresului, adică fix același motiv pe care și senatorul Ramona Dinu îl semnalează. În aceste condiții, ascunde Remus Negoi adevăratul motiv pentru care nu a mai plecat la Poiana Brașov, după ce vineri ne declara că va participa la alegeri?
Până atunci, iată ce ne declară deputatul Stelian Cristian Ion vizavi de neparticiparea sa la Congres:
“Așa este, vă confirm că nu am participat la Congres. A fost o necorelare privind transmiterea informațiilor (cele transmise de președintele Negoi). Nu am mers, absența mea este urmare a faptului că nu s-a respectat modul privind alegerea delegaților de la Congres și, în acest mod, a fost facilitate votarea unui candidat în favoarea celuilalt sau defavoarea, depinde cum privim lucrurile. Trebuie găsite resurse în interior pentru respectarea procedurilor. Oricum, le transmit adversarilor politici să nu se bucure, USR nu se va rupe! Este important să fie respectate procedurile și regulamentul partidului.”
Amintim că, cel de-al doilea Congres USR în mai puţin de şase luni s-a desfășurat, sâmbătă, la Poiana Braşov. În cadrul acțiunii, delegațiile USR din toate județele au votat preşedinte partidului pentru următorii doi ani, după ce Nicuşor Dan a demisionat din partid la mai puţin de două săptămâni după ce fusese ales președinte al formaţiunii, în cadrul Congresului desfășurat la Cluj.
În competiție s-au înscris vicepreședinții Dan Barna, care vine din aripa liberală, Vlad Alexandrescu, considerat din aripa progresistă și Cristian Seidler (aripa ”nicuşoristă”) care s-a retras din cursă acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru congres. De asemenea, susţinătorii lui Seidler au anunțat că vor boicota acțiunea de sâmbătă au amenințat că vor contesta în instanță rezultatul votului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta