Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Scandal într-un bar din Costinești

Published

on

În cursul aceastei dimineți, în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați despre producerea unui incident care a avut loc în incinta unui bar din stațiune.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că un angajat al barului, în vârstă de 21 de ani, a fost agresat fizic de către un bărbat, de 39 de ani, pe fondul unui schimb de replici.

”În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment și luarea măsurilor legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Update:  Potrivit IPJ Constanța, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că un agent de pază, aflat în timpul serviciului, în vârstă de 21 de ani, a fost agresat fizic de către doi bărbați, pe fondul unui schimb de replici.

Advertisement
usr

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe si tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urmă cu puțină vreme a fost identificat și cel de-al doilea autor. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Suceava.

În aceste momente, au loc audieri.

Vom reveni cu informații.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions