Scandal la Constanța, după ce derby-ul Ligii Naționale feminine de baschet, dintre CSM Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe, ce trebuia să aibă loc în Sala Sporturilor, a fost AMÂNAT pentru a face loc unui concert de manele susținut de Tzancă Uraganu. Decizia a înfuriat conducerea Primăriei, care a spus că, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), cea care administrează Sala Sporturilor, nu mai reprezintă de mult interesele sportului, și nicidecum ale tineretului.
„Direcția Județeană pentru Sport și Tineret nu mai reprezintă de mult interesele sportului, și nicidecum ale tineretului! Am reușit într-un timp foarte scurt să construim din foarte puțin, un club sportiv municipal de care putem fi mândri, cu peste 1000 de campioni legitimați. ( sunt campioni pentru fiecare minut petrecut la antrenamente și nu în baruri/săli de joc, etc ).
Sportul înseamnă competiție iar noi ne luptăm să oferim toate condițiile pentru a se face performanță, dar nu cred ca este în regulă să ne luptăm și cu instituțiile care ar fi trebuit să ne sprijine ( DJST). Nu este scopul meu să arunc invective, sunt un om al dialogului și mereu am fost de părere că indiferent de situație, atunci când este pus în balanță interesul public, există întotdeauna soluții. De această dată însă, după nenumăratele discuții ce s-au lovit de ziduri, am lăsat dialogul și am trecut la acțiune.
În adresa făcută doamnei președinte ANS Elisabeta Lipă am solicitat pe de o parte preluarea în vederea reabilitării bazei sportive Badea Cârțan pentru a fi redată sporului constănțean, și demiterea conducerii Direcției Județene pentru Sport și Tineret pe de altă parte. Baza sportivă este actualmente în administrarea DJST și se află într-o stare deplorabilă, insalubră, devenind un adevărat focar de infecție. Avem sportivi extraordinari care nu au unde să se antreneze și o baza sportivă cu un potențial imens care nu este valorificat, totul sub ”managementul” Direcției Județene pentru Sport și Tineret! Sportul are puterea de a salva generațiile. Depinde de noi să aibă și mijloacele.“, a spus viceprimarul Ionuț Rusu.
De asemenea, Primăria Constanța a mai cerut președintei Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, să demită conducerea DJST Constanța.
„Fetele de la baschet nu au fost lăsate să își dispute meciul din Sala Sporturilor pentru că Direcția pentru Sport a ales să promoveze manelele cu Tzanca Uraganu. În loc să atragem copiii la un meci în care fetele chiar puteau să bată campioana, ca au un progres fantastic, au ales să promoveze un concert ieftin de manele care a fost gol (ei oricum având și alte locuri unde sa își țină petrecerea. Echipa fetelor a riscat și riscă să fie penalizată din cauza deciziei DJTS.“, spune conducerea CSM Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta