A fost scandal de proporții la un restaurant din municipiul Constanța. Mai multe persoane s-au luat la ceartă, iar până la bătaie nu a fost decât un pas.
În cursul nopții trecute, în jurul orei 3.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la un restaurant de pe strada Traian, are loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Pentru aplanarea conflictului, un polițist a executat foc de avertisment în plan vertical.
”Conflictul a fost aplanat, iar nouă persoane au fost conduse la audieri. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta