Advertisement
Categories: Actual

Scandal violent în municipiul Medgidia. Doi bărbați și o femeie au fost grav răniți

În această seară, 6 februarie, în jurul orei 20.50 a avut loc un scandal violent în municipiul Medgidia între mai multe persoane, în urma căruia doi bărbați și o femeie au fost înjunghiați. Aceștia au căzut în stradă în urma acestei altercații, iar la fața locului au fost solicitate echipaje de intervenție, respectiv Smurd Medgidia, jandarmii și o ambulanță Saj B2.

Una dintre victime este inconștientă și la ora actuală se efectuează manevre de resuscitare pentru a-i salva viața.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în jurul orei 20.50, polițiștii Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Medgidia a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane.

”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, în urma conflictului, un bărbat ar fi fost agresat fizic, cu un obiect tăietor înțepător, fiind în stare de inconștiență.

Echipajul medical efectuează asupra acestuia manevre de resuscitare.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

Potrvit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, doi bărbați și o femeie au fost răniți.

Una dintre victime, un bărbat, este în stare foarte gravă, inconștient. Toți cei trei răniți au fost transportați la spital.

”La locul solicitării s-au deplasat un echipaj SAJ cu asistent și un echipaj SMURD de prim ajutor, iar la fața locului au fost găsite trei victime care prezentau multiple plăgi.

Dintre acestea, o victimă, aflată în stare gravă, în stop cardiorespirator, a fost transportată la Spitalul Medgidia, în curs de resuscitare, iar celelalte două victime, conștiente, dar cu multiple plăgi, au fost și ele transportate pentru investigații suplimentare.”, a precizat dr. Tatarici.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Ambasadorul Republicii Elene, în vizită la Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, împreună cu prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, și vicepreședintele Consiliului… Read More

11 ore ago

Incendiu la o locuință din localitatea Izvoarele, județul Tulcea. Trei persoane au fost asistate medical

Astăzi, 6 februarie, pompierii au fost anunțat prin apel la 112 despre faptul că în… Read More

11 ore ago

Bărbat depistat la volan sub influența alcoolului, condamnat la închisoare. A ajuns la Penitenciarul Poarta Albă

Un bărbat care a fost prins la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe… Read More

13 ore ago

Caracatița Nordis: peste 450 de păgubiți au semnat o petiție și cer să fie schimbată legea

Laura Vicol, fosta deputată PSD, a declarat miercuri, înainte de a fi arestată preventiv în… Read More

13 ore ago

Invitație la teatru duminică, 9 februarie, la Centrul de Afaceri Năvodari

Primăria Năvodari îi invită pe locuitorii orașului la teatru, duminică, 9 februarie 2025, începând cu… Read More

14 ore ago

Ceasuri și brățări inteligente în valoare de 1.200.000 de lei, reținute în Portul Constanța. Vezi de ce

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa 800 de… Read More

14 ore ago